Dragnea: Nu sunt de acord cu plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului în forma prezentată

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că nu este acord cu ideea plafonării indemnizației de creștere a copilului, până ce ministrul Muncii și partea guvernamentală responsabilă nu prezintă argumente solide în favoarea acestei propuneri.

El a precizat că Lia Olguța Vasilescu a fost mustrată pentru modul în care s-a comunicat public pe această temă.

„Ca de obicei s-a comunicat foarte prost. (…) Subiectul nu se închide astăzi, v-am spus că așa cum a fost prezentat nu pot fi de acord să plafonăm aceste lucruri. Trebuie să ne prezinte Guvernul de ce susține această măsură, dacă argumentele sunt serioase putem discuta, dacă nu sunt serioase nu sunt de acord”, a afirmat Dragnea, la finalul ședinței CExN al PSD, întrebat ce poziție are cu privire la plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului.

Întrebat de presă cine este de vină pentru „comunicarea proastă” pe acest subiect și despre faptul că prima oară în public a vehiculat această temă vicepremierul Sevil Shhaideh, liderul PSD a spus: „Cei care comunică foarte prost sunt cei vinovați”.

„Degeaba ne spun nouă în spatele ușilor închise că sunt indemnizații uriașe și e nevoie să fie plafonate, dacă nu explică asta înainte. Nu au explicat, să fie sănătoși”, a punctat Dragnea.

„A fost o doar o mustrare verbală, sper să nu se mai întâmple”, a răspuns liderul PSD întrebat dacă în cazul ministrul Muncii, Lia Oguța Vasilescu, se ia în calcul o sancțiune.

„Eu le-am spus care este punctul meu de vedere, o să văd ce fac ei, pentru că, până la urmă (măsurile — n.r.) vor trebui transpuse în niște legi în Parlament. Și am vorbit astăzi despre coerența comunicării și despre coerența actului guvernamental și legislativ”, a explicat Dragnea.

El a adăugat că, atunci când „o să fie bine argumentat” proiectul privind indemnizația de creștere a copilului, îl va susține.

„Când o să fie bine argumentat, atunci da. Deocamdată, nu. Nici eu, nici dumneavoastră nu știm exact câte cazuri de mega-indemnizații sunt. Asta e, de fapt, problema. (…) Sunt buni miniștri, au un act bun de guvernare, numai că ei comunică doar efectele, uitând să comunice înainte ceea ce a determinat acea măsură”, a afirmat președintele PSD.

Dragnea a precizat că este în posesia unor date de la ministrul Muncii privind necesitatea plafonării indemnizațiilor, dar a adăugat că este „job-ul dumneaei să le comunice și să le prezinte”.

Liderul social-democraților a insistat că a existat „o greșeală de comunicare”.

„Tocmai asta vă spuneam — a fost o greșeală de comunicare. Ca și în cazul de la Comisia juridică de la Senat nu mai acceptăm nici eu, nici colegii din conducere să aflăm de la televizor despre astfel de inițiative până nu le discutăm în partid. Din câte îmi aduc eu aminte și le-am cerut colegilor mei să înțeleagă că nu au trecut decât câteva luni. Deci, nu pot uita ce s-a întâmplat în campanie, partidul a câștigat aceste alegeri pe baza unui program de guvernare. Orice altă inițiativă pe lângă programul de guvernare trebuie să fie discutată foarte serios în partid”, a subliniat Liviu Dragnea.

Ministerul Muncii analizează varianta cea mai bună în privința sumei ce urmează a fi stabilită ca plafon maxim de indemnizație pentru creșterea copilului, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, marți, la Parlament.

Întrebată care va fi plafonul maxim ce va fi stabilit pentru indemnizația de creștere a copilului, ministrul a explicat: „Deocamdată analizăm, între 5.000 și 10.000 de lei va fi. Așa cum am spus, sunt foarte puține persoane care vor fi afectate, dar, în mod cert, vom opri o industrie. (…) Noi încă analizăm la ora actuală, probabil că, cea mai potrivită, ar fi undeva la 8.000 de lei, care este o sumă foarte corectă”.

Totodată, ea a arătat că, la nivel teritorial, s-au efectuat deja o serie de anchete sociale, în urma cărora a rezultat că, la ora actuală, există aproximativ 600 de persoane care au în plată sume de peste 40.000 de lei ca indemnizație de creștere a copilului.

AGERPRES/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *