Povestea insularilor de pe Olt, rudarii din bordeiele de humă din bălţile Băbeniului

Insularii sau oamenii din bălţi.

Aşa s-au numit până în anii ’60, rudarii din Băbeni. Povestea lor este una dramatică, o istorie fascinantă care merită expusă aici, tocmai prin prisma unui destin, început odată cu secularizarea lui Cuza şi slobozirea lor de pe moşiile bisericeşti.

La 1880 apar pentru prima dată menţionaţi în arhivele Vâlcii, de către plutaşii care se ocupau cu depozitarea lemnelor în zona Băbeni. Se scrie că rudarii au fost angajaţi la cele 3 depozite de lemne de la vârsarea Bistriţei în râul Olt, ca zilieri. E vorba de 8 familii de rumâni care trăiau în bălţi.

Oltul de la Stupărei şi până jos spre Dunăre, beneficiind de o albie generoasă, a permis, odată cu vărsarea râurilor care vin din Căpăţânii – Bistriţa, Luncavăţ dar şi Topolog, mai multe grinduri sau insule, formate din aluviuni. Aici s-au aciuiat romii eliberaţi de la biserici. Au ales aceste insule ale nimănui pentru a nu mai ajunge vreodată în robie. Măcar ştiau o treabă, nu dau socoteală cuiva şi nu au dări de plătit.

La începutul secolului XX, era deja un mic cătun care apare pe hartă şi ţine de Băbeni, dar un cătun dispersat în luncă, necartografiat, un cătun aflat pe insule sau pe limbi de pământ. Cătun format din bordeie săpate în humă. Sunt consemnate vreo 15 astfel de bordeie, în hârtiile jandarmeriei. În toată lunca păşteau cai şi se putea admira căruţele cu coviltir. Bărbaţii şi jumătate din familie plecau nomazi prin Oltenia, cu samsaritul sau cu ustensile de bucătărie, cioplite în lemn.

Din păcate se întâmplă şi tragedii. În timpul puhoaielor, Oltul nu de puţine ori făcea viituri şi mătura totul în cale, inundând toate insulele şi întreaga luncă. Nu sunt consemnate câte decese au avut loc, dar cu siguranţă, se spune că au pierit zeci de suflete înecate.

Viaţa în bălţi continuă însă jumătate de secol, până când regimul comunist decide să îi scoată pe aceşti oameni din clandestinitate şi mai ales că se ivea la orizont uriaşul proiect de regularizare a râului Olt iar în zona Băbeni chiar se proiecta o hidrocentrală.

Romii sunt astfel strămutaţi forţat se spune, altfel erau închişi, în zona riverană actualului DN64. Aici li se dau loturi de pământ pentru case şi curţi şi aşa apare satul Valea Mare, în cadrul raionului Băbeni. Pe toată linia acestui drum, rudarii din bălţi, pricepuţi în sculptatul aninului, plopului, salciei, numiţi generic şi lingurari devin una din cele mai numeroase comunităţi din comuna Băbeni. Meşteşugul devine unul cunoscut, toţi vâlcenii vin să cumpere troace, linguri şi tot felul de alte lucruri din lemn, încetând astfel viaţa nomadă pentru rudarii din bălţi.

În prezent, Valea Mare este un cartier al oraşului Băbeni, unde se lucrează la infrastructura de canal, primăria având proiecte de a pune în valoare această comunitate.

„După ce se vor încheia lucrările de infrastructură, pe cele două părţi ale drumului naţional vor fi amplasate tarabe rustice, aşa cum am montat şi în Slăviteşti, unde localnicii îşi pot expune lucrările. Sunt convins că au mare căutare şi mai ales că lumea va aprecia să vadă cum se lucrează o copaie de lemn, un set de linguri, o masă joasă de lemn. Avem unii dintre cei mai pricepuţi meşteri în lemn din ţară aici.”, spune primarul din Băbeni, Ştefan Bogdan.

Aşadar de la bordeiele de humă de pe insulele Oltului, de acum 150 de ani, rudarii din Băbeni au ajuns o comunitate care întregeşte blazonul unui oraş celebru prin cele 3 naţiuni – păstorii ardeleni, vâlceni legumicultori şi forestieri şi rudarii meşteri în lemn.

În cel de-al 3-lea oraş ca mărime al judeţului, singurul din România, aşezat pe paralela 45.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *