Vâlcea sufletului nostru, reînviat mereu în ziua sfântă de Paşte

Nu ştiu cum este să te naşti în alt judeţ sau într-un judeţ care nu se numeşte Vâlcea, ştiind că aici ai Loviştea într-un atriu al inimii, Drăgăşanii prin suflet, Râmnicul în mâna stângă, Bălceştii la călcâi… Este cadoul pe care, ca vâlcean, îl primeşti înainte de botezul sfânt, îl primeşti, prin Dumnezeire, înainte de a te naşte.

Lotru curge prin aortă, Horezu pulsează la tâmple, Cerna, Luncavăţul şi Bistriţa ies prin toţi porii.

Este frumos la Vâlcea, este tărâmul fermecat unde Paştele Sfânt al valahilor adună clopotele din arhipelagul ecleziast al României, strânge copiii de prin ogrăzi şi-i duce să ia păştiţă, îmbracă frumos bunicile noastre, pornind de la cele boişorence şi ajungând jos, la bătrânii din Şuşani.

Bat clopotele la Turnu, prin chiliile din munte, bat clopotele la Arnota lui Matei cel Drept, se aude glasul heruvimilor de la Bistriţa, lumânările se aprind la Dintr-un Lemn, iar la Hurezi, însuşi Brâncoveanu oficiază liturghiile. La Cozia, Mircea miruieşte norodul frumos adunat în margine de Olt, iar la Ostrov se cântă Vâlcea Sfântă ca primă litanie.

E aprilie în toate satele aruncate pe tivul subcarpatic, de la Şirineasa până jos, la Zăvoieni, la Lădeşti, unde piersicii dansează prin curţi, şi la Lăpuşata, unde se adună fetele cu cosiţe împletite, iar junii de la Muereasca se cutremură la poale de Athos Vâlcean.

E Vâlcea cu care te îmbraci, o pui ie pe piept, cu mii de flori, de la păpădiile care schimbă cerul pământului la liliacul norocos. Caii din Perişani au aripi şi poartă Feţi Frumoşi ai istoriei, la Runcu, toţi teii au înfrunzit, iar la Valea Mare, bisericile albe stau la sfat care să dea prima lumină de aici, de la poale, până la Voineasa ,în creştetul munţilor Transalpinei.

Lacurile au agheazmă la Vâlcea, iar păsările sunt icoane de aprilie, la Olăneşti şi Pietrari  ele înmuguresc cerul cu glasul lor de monahi ai codrului, iar la Bărbăteşti se sparg izvoarele Otăsăului atunci când clopotele de la Pătrunsa bat la prohod. Nu e nimic în cale, pe alei, la Sfânta Govoră cu aripi, iar dincolo, spre Costeşti, bisericile de lemn stau taină pe umerii devenirii noastre.

De la Galicea şi Olanu curg enoriaşii spre ospeţele pline, printre ramurile de meri, goangele lui aprilie desenează drumuri incerte, e un zumzet liturgic care se aude până jos, la Voiceşti în luncă. Tămâia arde în cădelniţele din lutul Lungeştiului, iar la Zătreni, toţi boierii şi coniţele caută primele lalele galbene şi roş aprins.

E Paştele la Vâlcea, de la Surpate şi până sus, la Vârful lui Romani, de la Grădiştea şi până la Vaideeni, unde iarba se urcă pe munte precum îngerii din Vechile Scripturi. Ai Vâlcea în suflet ca pe o Maică Doamnă.

Ai Vâlcea copilului care umblă desculţ pentru prima dată anul ăsta prin roua ierbii de primăvară, cu pantaloni de Paşte primiţi cadou, pe dealurile pline de porumbe înflorite, cu narcise albe care se pleacă precum măicuţele în faţa lui Iisus. Ai Vâlcea în lacrimi pe obrajii de sub ochii Munţilor frumoşi. Ai Vâlcea perilor bătrâni care spun poveşti la gura sobei când e frig spre miez de noapte crud.

Când mâţele aleargă după vrăbii, când câinii se uită miraţi la ulucile vopsite în var prea alb de nea.

Când ai Vâlcea sfântă într-o mână, atunci, desigur, ai în mâna cealălaltă un univers.

De treci Cotoşmanu, vezi Stăneştii crucilor întinse în drum, iar la Suteşti, spui primele cuvinte din psalmii de pe drum. În Tetoiu te opreşti să cauţi uliţa copilăriei, printre cocoşii care scurmă pe margine de şanţ. Sus, berzele sunt pregătite pentru Înviere, iar la Stroeşti şi Slătioara cântă corul Reînvierii.

E Vâlcea sufletului meu de Paşte.

Nu ai cum să priveşti la Olt şi Olteţ decât ca la un naos şi un altar ceresc. E prea mult spus că aici e Athos, că alte sensuri chiar nu mai găsesc…

foto: Ion Sandu

Liviu POPESCU

2 comments

  • RIZEA ION

    SUPERB…………..

  • Norica

    Foarte frumoasa este descrisa acesta parte a tarii. Felicitari! Eu cred insa, ca toata tara este la fel de frumoasa atat primavara , cat si in celelale anptimpuri. Ne ramane noua sa avem mai mult timp sa observam acest lucru si sa ne bucuram ca avem posibilitatea sa traim in aceasta tara si sa o iubim mai mult!!
    Paste fericit tuturor romanilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *