Orban: Tăriceanu, o rușine pentru cei care au crezut în el

Liberalul Ludovic Orban a spus, marți seară, la Ploiești, că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu este „o rușine pentru cei care au crezut în el”, iar Traian Băsescu are aceeași agendă ca și actualul partid de guvernământ.

”Nu putem progresa astfel. Dacă ne uităm pe scena politică, ce vedem împotriva mafiei roșii? Două partide de tip lider ai căror lideri sunt cei care au distrus de fapt Alianța DA, orgoliile lor și dorința lor de putere: Tăriceanu, care atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor roșii și a ajuns să fie o rușine pentru cei care au crezut în el atâta timp cât îi mințea că e liberal și un Băsescu care, de fapt, are aceeași agendă ca și actualul partid de guvernământ”, a spus Orban în discursul susținut la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Prahova.

El a arătat că mai este și „un ghiveci politic fabricat”, însă singura formațiune care se află în opoziție cu PSD este PNL.

„Mai este un ghiveci politic fabricat. Fabricat și v-o spun cu toată tăria. Suntem în data de 11 aprilie, pe 11 aprilie în urmă cu un an candidatul PNL era scos din cursa pentru primărie, în condițiile în care era evident că există șanse pentru câștigarea Primăriei Capitalei. A fost fabricat un ghiveci care să arate că are laolaltă de la ecologiști care bat cu sticla în asfalt până la neo-marxiști, de la la indivizi care sunt anti-globalizare până la inși care nici măcar ce sunt nu știu ce sunt pentru că dorm în marea majoritate a timpului în Parlament. (…) Nu există în opoziție la avatarurile partidului comunist decât o singură forță politică, PNL. Dar nu PNL așa cum a fost până astăzi. Ultimii doi ani ne-au învățat un lucru clar: unde nu-i cap, vai de picioare”, a mai spus Orban.

AGERPRES

One comment

  • Laurian C.

    Cine s-a gasit sa critice. Un individ fara coloana verticala si obedient miticilor care au condus mafia galbena , inclusiv celui care a reusit sa ajunga la Cotroceni.
    Cred ca ar fi bine sa aiba bun simt si sa-si vada lungul nasului , inainte de a blama.
    Dar , mindria de a fi sluga ii da imbold sa ridice nasul si sa emita pareri.
    Ciocul mica , tovarase , ca nu mai sunteti la putere. Ciocu mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *