Mireasa care apare noaptea pe Drumul Oaselor, legenda de groază din pădurea bântuită

Drumul Oaselor. Aşa se numeşte un drum judeţean oarecare, anonim, plin de lăstari, arbuşti de măceş şi alun, pe care nu circulă nimeni, decât o căruţă ici-colo sau vreun sătean cu o desagă în spinare. Este un drum care trece prin trei păduri, printr-una dintre cele mai frumoase părţi de Vâlcea, şi care leagă sau scurtează drumul de la Râmnicu Vâlcea la Berbeşti cu nu mai puţin de 40 de km. Drum care leagă direct tot ce înseamnă zona de Sud – Vest de estul judeţului.

Un drum pitoresc, un drum prin care primăverile, toamnele, iernile Vâlcii trăiesc laolaltă într-o linişte de mormânt. Pentru că este un drum înmormântat, uitat, abandonat, părăsit, umilit…băntuit.

Dar cum a fost construit acest drum şi care a fost menirea lui…?

La finele anilor 70, trebuie construit cât mai rapid acest drum tehnologic. Cu cine? Cum cu cine? Cu soldaţi în termen, cu tineri UTC-şti şi cu deţinuţi de drept comun. Cu utilaje primitive, dar cu muncă de 10 – 12 ore pe zi. Cu raportări zilnice. Ţara avea nevoie de cărbune cât mai rapid.

Şi rezultatul? Se moare.

Drumul numără, până la finalizarea sa în 3 ani, 450 de morţi (oficial), zeci de mutilaţi, este o tragedie care se bagă sub preş. În ultimul an se lucra şi noaptea la acest drum. Evident, apar legende despre oameni care mor în beznă, cad în gropi, se scurtcircuitează, îi zdrobesc buldozerele. Dar se iau decizii sinistre. Se toarnă peste ei asfalt, beton, terasamentul drumului. Şi aşa apare denumirea de Drumul Oaselor.

Drumul este finalizat la sfârşitul anilor ’70 şi este dat în folosinţă. Începe aşadar drumul cărbunelui, sute de camioane, zi şi noapte, cară cărbune pentru Govora. Dar drumul prost făcut alunecă, se surpă, camioanele se mai răstoarnă, avem morţi în accidente, raportările sunt sumbre…

Cu toate acestea lumea era fericită. Se creează mii de locuri de muncă, se dă Ziua Minerului, bâlci,  multe chefuri, se construiesc blocuri, vin aici, de-a valma, ardeleni, moldoveni, comunele vechi, de tradiţie, îşi schimbă sensul…

Anii 90 punct capăt acestui drum dar o legendă bântuie şi acum zona…

În 1987, în ajunul Înălţării (cu derogare de la Epsicopie) a avut loc o nuntă în Cernişoara. Mireasa din Urşi – Popeşti, ginerele cernişorean, miner la Mina Armăşeşti. Nuntă cu mulţi invitaţi, sute de ortaci prezenţi. Strada blocată, două corturi, muzică şi chef de se zguduiau dealurile. Apoi, pe la ora 11, cum era obiceiul cu furatul miresei, vărul fetei şi cu alţii sunt cei care se încumetă la această treabă. Vărul miresei era şofer chiar la mină, pe o rabă. Acesta se duce la baza auto şi ia raba. Era bine afumat, se spune dar nimeni nu a comentat, şeful bazei auto era şi el invitat la nuntă.

Împreună cu alţi ortaci fură mireasa şi pleacă pe Drumul Oaselor.

Şi se întţmplă evident tragedia. Raba se răstoarnă şi mireasa îşi pierde viaţa. La o săptămână, în spital, la Craiova moare şi vărul acesteia.

Aceasta tragedie nu s-a uitat mai ales că poveştile care au urmat şi pe care mulţi popeşteni şi cernişoreni le spun, iniţial le crezi fantezii, dar nu au cum să nu te înspăimănte.

Mireasa apare pe drum noaptea. În mijlocul pădurii, pe drum, noaptea cu lună plină, fantoma albă a fetei vine fix pe mijocul şoselei acolo unde s-a produs tragedia. Şi azi la peste 30 de ani, apare aceasta nălucă.

Evident că raţionalul refuză să accepte această idee, dar cei care declară că au văzut mireasa pe Drumul Oaselor nu sunt nici nebuni, nici oameni puşi pe glumă şi legenda e cunsocută în tot Popeştiul şi Cernişoara….

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *