Transalpina de Mamut – cea mai frumoasă pistă de biciclişti din România, se află la Alba Iulia

Una dintre clee mai frumoase şi pitoreşti piste de biciclete din România a fost deschisă la Alba Iulia. Denumită de pasionaţii acestui sport „Transalpina de Mamut“, pista măsoară peste 5 kilometri şi a fost amenjată printr-o pădure de pe dealul din zona de nord-vest a oraşului.

La doar câţiva kilometri de centrul oraşului Alba Iulia, pe Dealul Mamut, mai sus de zona Valea Popii, pista de biciclete măsoară 5,4 kilometri şi leagă, prin pădure, două dintre cartierele oraşului: Miceşti şi Pâclişa.

Această pistă are o lăţime de 3 metri şi este însoţită de o alee pietonală lată de 2 metri, pe care cei dornici de promenade pot să se plimbe în voie şi să admire priveliştea. Pe lângă zona pietonală şi pista de biciclete, mai există şi o bandă asfaltată, destinată circulaţiei cu autoturismul, însă aceasta doar pe o lungime de aproape 1 km, de la intrare şi până la parcarea zonei de agrement.

Dificultatea pistei este una de nivel mediu: traseu de urcare pe aproximativ 2 kilometri şi coborâre pe 3,5 kilometri. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 11 milioane de lei, din care 5 milioane de lei provin din finanţări europene accesate de Primăria Alba Iulia, iar restul din suma totală a fost asigurată din bugetul administraţiei locale.

Numită de ciclişti “Transalpina de Mamut”, datorită tronsoanelor de urcare şi coborâre şi senzaţiilor de “altitudine” în zonă, pista de biciclete este semnalizată corespunzător şi are pe margine, la distanţe de 100 de metri, bănci de relaxare şi coşuri de gunoi. În timpul nopţii, beneficiază şi de sistem de iluminat. Realizarea pistei de biciclete a fost posibilă ca urmare a unei finanţări europene obţinută de Primăria Alba Iulia.

Dealul Mamut, unde au fost amenjate aceste facilităţi, este menţionat pentru prima dată în hărţile vechi ale împrejurimilor oraşului Alba Iulia în prima jumătate a secolul al XVIII-lea, cu denumirea de origine tracă sau iliră,  de Măgura sau Măgurile. „Cel mai probabil, numele dealului Mamut îşi are originea în cadrul comunităţii naturaliştilor maghiari care au activat în această zonă  la începutul sec al XIX-lea. Cercetătorii au fost  inspiraţi fie de forma dealului care seamănă cu o spinare de mamut, fie de unele descoperiri similare realizate în acea perioadă. Şi atunci, ca şi acum care subiectul era unul de senzaţie“, a explicat Dan Anghel, de la Muzeul Naţional al Unirii.   Numele colinei a stârnit şi mai mult interes, după ce în 2009, a fost descoperită accidental o măsea de mamut, în timpul lucrărilor de sistematizare a şanţurilor Cetăţii din Alba Iulia. Specialiştii estimează că  fosila,  descoperită la mare adâncime într-un  strat de pietriş depus în albia râului Mureş, datează din Pleistocen, perioadă cuprinsă între 2558 milioane şi  10.000 de ani  î. Ch. Un alt toponim legat de acest deal este cel de „Tăietura Turcului“. Toponimul  desemnează poiana largă din vârful dealului Mamut, de origine antropică,  şi care poate fi leagt de invaziile turceşti din a II-a jumătate a secolului al XVII-lea.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *