Cum a fost asasinat oraşul Râmnicu Vâlcea, în 200 de ani de istorie

Pentru a descoperi spiritul municipiului Râmnicu Vâlcea, trebuie făcută o adevărată paleontologie sau mai plastic spus, o căutare printre ruinele unui cutremur, trebuie văzut dacă mai este ceva viu sub dărâmături. Pentru că Râmnicu Vâlcea trăieşte încă, pulsaţiile lui se simt dacă eşti atent, dacă ştii să-l priveşti. Şi apoi să cauţi soluţii pentru a-l pune pe o nouă axă.

Cine este de fapt Râmnicu Vâlcea.

A fost cel mai emblematic oraş aristocratic de munte din vechea Românie.

spital-vechi1Oraşul începe să existe la începutul veacului al XIX-lea, pe formula lui modernă. Din statistici şi de la arhive, aflăm că la 1800, în zorii veacului, populaţia Râmnicului se apropia de 5000 de locuitori, fiind de fapt o zonă restrânsă, unde marii boieri ai regiunii aveau reşedinţe. Vâlcea este una din regiunile cu cele mai multe familii de boieri valahi care aveau în acea vreme, dublă reşedinţă, atât acolo, unde aveau moşiile dar şi o locuinţă urbană – Tetoienii, Boiceştii, Zătrenii, Amărăscu, Pleşoienii, etc.

Este un paradox faptul că un focar al revoluţiei burgheze este aici, într-o zonă plină de conservatori şi prea puţini reformişti burghezi. Singura explicaţie rezidă că mare parte din bonjurişti, erau de fapt copiii boeirilor care au venit de la Viena, Paris sau Budapesta cu idei inovatoare. 1848 este la Vâlcea o ciocnire între civilizaţii, între boierul Ogrezeanu de exemplu şi fiul său, avocatul Ogrezeanu care propunea o altă schemă economică de a dezvolta o afacere.

Zavoi vechiÎn fine, în prima jumătate a secolului XIX, voievozii români, Bibescu, Ştirbey, cunoscuţi ca vizitatori ai acestor locuri, se implică în dezvoltarea oraşului şi astfel, apare grădina publică a oraşului, primele străzi cu piatră cubică, avem prima sistematizare a oraşului. Se ridică primele case domneşti.

După Unirea Principatelor şi ulterior câştigarea independenţei, Râmnicul devine un oraş modern, o bijuterie a Olteniei de sub munte. Sunt cel puţin 30 de ani de urbanizare şi dezvoltare edilitară care aduc la începutul secolului XX, un oraş de 10.000 de locuitori, situat între Capela şi Olt, între Episcopie şi râul Râmnic (Olăneşti). Calea ferată deschide o nouă axă şi consacrarea celor trei staţiuni balneare creează conturul celui mai frumos oraş oltenesc. Spitalul, Tribunalul, Prefectura, străzile Traian, Bărăţia, etc. Mai mult, un braţ al râului Râmnic este amenajat pentru mori. Oraşul se înnobilează cu peste 100 de case boiereşti, pe model brâncovenesc, apare şi mahalua gării. Străzile sunt pietruite, ulterior se ridică Seminarul şi Liceul Lahovary. Dar, Râmnicul rămâne un oraş conservator, industria se limitează doar în zona gării, a unor fabrici de tabăcărie.  Poate de aceea, partidul cu cel mai mare activ de membrii este PNŢ-cd, cel care în 1944 ajunge la 10.000 de membrii pe judeţ, faţă de liberali care numără doar 2000, majoritatea în zona Drăgăşani. Stânga nu exista aproape deloc, comuniştii de exemplu erau doar 60!

Ramnic3Oraşul este o perlă formată dintr-un bulevard mare de promenadă (Tudor Vladimirescu), Piaţa Călăraşilor, de la noua primărie (fostul conac Lahovary, actual Palatul Copiilor) şi până la Prefectura (actuala primărie). În Râmnic apar primele maşini, perioada interbelică este o consacrare ca oraş aristocratic, unde se venea de plăcere, în turism, la recepţii. Suntem judeţul cu trei reşedinte ale Brătienilor, trei conace Lahovary, mulţi deputaţi şi oameni politici provin din acest judeţ, unde sunt nu mai puţin de 70 de reşedinţe aristocratice. Nu mai vorbim de casele negustoreşti care apar de la 1900, cu faţada pe trotuar şi cu grădini în spate.

În fine, în 1947, Râmnicu Vâlcea număra cam 30.000 de locuitori şi o industrie a serviciilor şi funcţionărime. Industrie mare şi mişcare sindicală deloc. Frontul Plugarilor sau Blocul Paridelor Democrate iau scoruri de până în 5% dar, malaxorul istoriei sovietizării politice îşi urmează cursul, schimbând formula.

Ramnic2În perioada dejistă însă, avem de a face cu un comunism de catifea la Vâlcea. Judeţul dispare de pe hartă, este înglobat în regiunea Argeş. Şi se întâmplă un pardox, prea puţine case sunt naţionalizate, e o linişte şi conservare a patriarhalismului aici. Singurul sovrom care apare este CPL-ul şi primele blocuri sunt cele cu 1 etaj din zona Matei Basarab. Oraşul nu suferă modificări arhitecturale, pare că elita comunistă dejistă îl preferă aşa, ca un nucleu turistic în zona balneară. De aceea, în 1960, oraşul numără maxim 35.000 de locuitori. Singurele investiţii ale statului socialist sunt doar în infrastructura de utilităţi. Pentru a-l extinde se prefigurează pe modelul transilvănean, ridicarea unor ansambluri de locuinţe în zona 1 Mai şi Nord, fără a umbla la inima veche a oraşului.

Ramnicu ValceaNumai că odată cu 1965 şi 1968 mai exact, Râmnicu Vâlcea este condamnat. Era industrializării vine cu uraganul schimbării şi mutilării. Platforma Râureni şi industria energetică sunt cele două domenii care vor rade din temelii oraşul. Începând cu 1970 cade planul armonios de extindere spre periferii şi începe demolarea oraşului. Deceniul critic, 1975 – 1985 înseamnă punerea la pământ a zonei centrale şi pericentrale (Traian, Gară), zeci de străzi cu case care împlineau centenarul sunt culcate la pământ. Buldozerele fac prăpăd, foştii proprietari sunt execuataţi imobiliar şi apar sutele de blocuri pe care le vedem şi azi. Cine locuia în ele? zeci de mii de români aduşi din toate colţurile ţării la USG, CET, Oltchim, Vilmar, Uzina G, TCH. Începând cu anii 70, populaţia oraşului se dublează, primeşte 40.000 de nou veniţi, muncitorime adusă din licee şi şcoli profesionale, o elită tehnică este efectiv mutată aici. Pentru cei care vin la uzinele socialiste, este un salt antropologic, venirea lor din satele amărâte ale Olteniei şi Moldovei, la bloc!

Ramnicu ValceaSe contruiesc nu mai puţin de 10 noi şcoli şi 10 noi licee, Spitalul Nou, noua clădire a Sfatului şi Judeţeana de partid, strada Traian se lăţeşte la 4 benzi şi devine noul ax al oraşului. Prin lăţirea lui se demolează totul din nord până în sud.

În 1989, Râmnicu Vâlcea depăşeşte 100.000 de locuitori, dar mai bine de 2/3 sunt de fapt aduşi cu industrializarea. Oraşul este unul socialist, mutilat, populaţia nou venită este beneficiară acestui „modernism”, stă la bloc, nu mai e la ţară. Cine să facă la Râmnicu Vâlcea revoluţie, adică să te revolţi împotriva unui sistem care ţi-a dat casă, masă şi o Dacie în rate!

Acesta este pe scurt povestea unei crime. Râmnicu Vâlcea se caută de 26 de ani, caută o nouă identitate. Cea veche e demult pierdută sub buldozere şi la propriu şi la figurat. A treia generaţie a celor noi veniţi este cea care va da o distincţie.

Fiindcă prima este cea beneficiară a erei industriale şi a plecării de la coada vacii la oraş, a doua este cea care s-a născut în blocurile socialiste, cu cheia de gât a copilăriei şi caută să se adapteze capitalismului. A treia este cea care va impune amprenta economică şi socială acestui nou oraş. Cum o va face, vom vedea….

Liviu POPESCU

5 comments

  • Gabriel

    Imi puteti spune, va rog frumos, ce documentatie a fost folosita pentru datele despre demolarile comunismului din Ramnicu-Valcea? Am nevoie pentru lucrarea de licenta.

  • Stalin si poporul rus...

    Nasol, daca nu cunosti unde sa cauti asa ceva… atunci nu meriti lucrarea de licenta !

    • Gabriel

      Arhivele Nationale, OCPI Valcea, Biblioteca Nationala, Primaria Ramnicu-Valcea, zeci de anticariate din Valcea si din Bucuresti, OCPI Bucuresti, Inspectoratul de constructii Valcea sunt doar cateva din institutiile la care am cautat date. Am gasit foarte putine informatii. Nu spune lucruri de care habar n-ai. Am un blog plin de harti facute de mine, despre Ramnic.

  • maxcat

    Stalin si poporul rus.. Tu trebuie sa taci din gura pentru ca e clar ca habar n-ai ce inseamna o lucrare de licenta!

  • Paula

    Un raspuns ??? Nu…. poate o lacrima in coltul ochilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *