Vâlcea domnească – primul judeţ atestat istoric din România

Vâlcea, poate că puţină lume ştie, este primul judeţ atestat din România, un judeţ voievodal, pe care Mircea cel Bătrân îl pune pe hartă la finele secolului al IV-lea şi, de atunci, a rămas în aproximativ aceleaşi graniţe geografice.

Istoria, cultura şi dezvoltarea acestui patrimoniu, pentru că putem spune, fără să greşim, că Vâlcea este un patrimoniu românesc, nu au înşelat aşteptările marelui domnitor. Aici, în patrimoniul universal al României, există absolut toate elementele care să-l definească drept un judeţ olimpian, cu un trecut nobil, impunător, un trecut cu blazon regal.

Vâlcea deţine cel mai mare patrimoniu ecleziastic din România, cu nu mai puţin de 32 de mănăstiri voievodale sau ctitorii ale marilor familii aristocrate, aici este Athosul României. Între timp, mănăstirile vâlcene se apropie de 50, date fiind ultimele lăcaşe de cult ridicate în Ţara Loviştei sau în Ţara Lotrului.

De aceea se poate spune că la Vâlcea au apărut primele Academii Româneşti – vorbim de Bistriţa, Hurezi sau Govora, mănăstiri unde, în perioada renascentistă, au apărut şcoli de pictură, arhitectură, de carte veche, de greacă, de ştiinţe, mulţi principi aici urmând învăţăturile oferite de cărturarii vremii.

Vâlcea este un patrimoniu al creştinătăţii, primii călugări sihaştri au făcut din peşterile munţilor noştri adevărate paraclise, aici a fost viaţa monahală a Valahiei de început.

Vâlcea antică nu e cu nimic mai prejos decât Vâlcea medievală. Vâlcea antică a oferit lumii prima capitală a dacilor, Buridava. De aici, Burebista şi-a început expansiunea şi consolidarea primului mare imperiu al daco-geţilor. Vâlcea antică înseamnă cea mai lungă linie de fortificaţii şi cetăţi romane, de la Rusidava şi până sus, la Câineni, peste 100 de km de civilizaţie romană – ziduri, castre, aşezări, celebra Buridavă Romană fiind mai mare decât Sarmisegetusa Ulpia.

Vâlcea medievală şi renascentistă lasă posterităţii nu mai puţin de 60 de conace boiereşti, de aici provenind cele mai mari familii. Şi nu doar atât, Mihai Viteazul se naşte la Vâlcea şi-şi pune amprenta asupra judeţului prin edificii ecleziaste. Tot sudul judeţului devine un uriaş complex feudal dominat de marii boieri – Urşieni, Şuşanu, Zătrenii, Măciucenii, Drăgoeştii, Amărăscu, Fârtăţescu, Sinescu, Pârâianu, Pleşoienii, Tetoienii, Grecenii, Otetelişenii, Oteşenii, Roescu, Sănduleştii, Lahovary, Bălceştii, Drăghiceştii etc. De aici apar şi primele
familii politice ale României. Dacă nu era Tia Pleşoianu, România nu avea familia Brătienilor, adică 3 premieri. O aristocraţie de înaltă ţinută care a promovat mari sociologi – Dumitru Drăghicescu, inventatori celebri – Poenaru, Enache Fârtăţescu – profesor universitar la Sorbona, Ioana Cantacuzino – prima femeie pilot şi enumerarea poate continua.

Vâlcea de nord este Vâlcea italienilor de la Brezoi, a lui Tihomir şi Basarab I de la Posada, a cruciaţilor maltezi, drumul mătăsii euro-asiatice trecând prin tărâmuri loviştene, iar obştile de moşneni făcând istorie prin acel aprig „Pe aici nu se trece” din Războiul de Întregire a neamului. Vâlcea de nord este leagănul civilizaţiei păstoreşti, cea mai reuşită combinaţie de români transilvăneni şi valahi, oferind prezentului un uriaş complex de localităţi montane, adevărate Elveţii în miniatură – Boişoara, Vaideeni, Câineni, Mălaia, Costeşti, Bărbăteşti.

 Şi menţiunile despre importanţa acestui prim judeţ atestat voievodal din România pot continua pe zeci şi sute de pagini.

Mihai IONESCU