Drumul secret care leagă Oltenia de Nord de Câmpia Bărăganului sau Vaideeniul de Vaideei

De peste 2000 de ani, în aceste teritorii frumoase, lăsate de Dumnezeu să cuprindă România de azi, a existat cel mai frumos cult, fenomen, tradiţie sau cum s-o numi acest obicei care face parte din ADN-ul nostru, ADN-ul formării româneşti, al acestei dialectici arhetipale – transhumanţa.

Adică, dusul oilor de la munte la şes, pe timp de iarnă, şi urcatul la munte, pe timp de vară, o mişcare ciclică, una care a produs o dinamică sociologică a valahilor, a creat fenomenul de geneză a poporului român, a transformat arhitectura naţională a localităţilor de la poale de munte, a unit limba noastră atunci când România era doar un vis.

Până azi, transhumanţa a rămas un mister. Iar cărările ciobanilor nu mai sunt, în prezent, cele care erau odinioară; Transhumanta genericîn ultima sută de ani şi, cu precădere, după 1950, odată cu modernizarea şi apariţia drumurilor rutiere, aceste cărări s-au mulat după noua geografie.

Transhumanţa, atât cât se mai practică azi, are alte coordonate, fie se face mecanizat, fie ciobanii de azi aleg, pe jos, căile rutiere principale. Dar, oare, cine mai ştie că, până în secolul al XIX-lea, erau alte drumuri, drumuri care şi azi stau ascunse în  diferite locuri sau prin aşezări uitate? Nimeni nu le mai ştie azi scopul iniţial… al acestor drumuri.

„Pe la Mocanu” sau „o iei pe drumul Oii” sau „treci prin Mioarele” sau „culmea ungurenilor”… se aud azi, ca denumiri banale, prin comunele româneşti, fie pe aici, prin podişul Vâlcii, fie prin judeţul Olt, fie prin Ialomiţa… Şi nimeni nu ştie de unde vin aceste denumiri. Denumiri care s-au cimentat în secole de transhumanţă.

Un astfel de drum secret azi, un drum misterios, un drum care nu apare pe nicăieri, deşi toată lumea îl vede, îl ştie este unul care taie judeţul pe lungime şi ajunge în Olt. De acolo, acesta se pierde, dar ciobanii vechi spun că duce la Vaideei.

„Vaideei? „Aha”, zice Ion  (care priveşte pe sub clop şi pe sub vârsta lui de 92 de ani), cioban din Vaideeni.

Cauţi pe hartă Vaideei şi descoperi că este un cătun ciudat lângă Slobozia, care se numeşte chiar Vaideei – Ungureni.

„Păi eu ce zâc. Aice e a doua casă. Aici o fo. Lângă bălţi”, spune Ion, încet.

transhumanta2Aşa este. Cel mai bine se vede acest drum în Amărăştii Vâlcii. Pe dealul Teiului, aproape de poiana lui Tudor, găseşti Drumul Oii. Şi da, prin pădure, ca o axă a timpului de jos, de la Creţeni şi până la culmea Cotoşmanului, există un drum de pământ. Un drum mai vechi decât lumea de aici. Este Drumul Oii. Unul care vine pe Valea Cernei de la Vaideeni. Drumul transhumanţei. Drum care traversa Oltenia de nord, Muntenia de sud şi se termina în Bărăgan, pe lângă Vaideei. Adică denumirea veche a actualului oraş Slobozia. Acolo, pe sute de hectare în Bărăgan, erau, în secolelele trecute, din octombrie până în aprilie, sute şi mii de stâne.

Un drum al transhumanţei făcut timp de 2000 de ani, de la Vaideeni sau chiar din Ardealul străvechi, care cobora pe culmea dealurilor din Vâlcea, prin pădurile de stejar şi se termina la… a doua casă. Un drum al istoriei şi al devenirii. Un drum care avea hanuri, locuri de odihnă, un drum al mioarelor. Am călcat azi pe el. Şi, privind în sus şi apoi în jos, spre Creţeni, parcă vedeam turmele care curgeau ca un râu de toamnă în timpuri spre marginea de Românie.

Un drum ascuns, ferit, pe care, după cum spune primarul din Amărăşti, Constantin Drăghici, l-au folosit şi haiducii în timpul fanarioţilor, aici având loc o întâlnire de taină între Iancu Jianu şi Tudor Vladimirescu,  un drum care a născut o hartă, o geografie, care născut doine, balade, a născut neamul românesc.

Transhumanta1Drumul Oii, care străbate de la Roeşti, prin Pesceana, Glăvile, Amărăşti, Creţeni, dealurile înalte ale Vâlcii, este doar a mia parte din acest drum de poveste şi care va fi uitat, poate, peste încă alţi 50 de ani. O istorie pe care modernismul o pune la arhiva uitării… Păcat.

Dar, poate, după cum spune edilul din Amărăşti, acest drum de legendă s-ar reinventa sau s-ar reîntrupa azi, într-o poveste turistică, una care să aducă parfumul de odinioară pentru cei care vor să retrăiască 2000 de ani de istorie.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *