Ardeleanul care şi-a vândut porcii şi apoi a cumpărat o comună în Vâlcea

Una din cel mai frunoase poveşti din Milcoiu o spun bâtrânii satului Ciuteşti. Este vorba despre iubirea care mută munţii şi care face din aur minuni şi apoi pune bazele unei istorii şi a unei dinastii de politicieni care au marcat prima jumătate a veacului trecut.

Totul pleacă din Beclean, unde trăia Tudor Hodoraagă, unul din cei mai mari negustori de porci din Transilvania imperială.

HodoagaAcesta avea 40 de ani când îi murise soţia, frumoasa Ildiko, în urma unei pneumonii care o curmase în doar o săptămână. Trebuie să spunem că ne aflăm în preajma anilor 1850, când Ardealul se afla în Imperiul Autro-Ungar.

Într-o vizită la Viena, la 6 ani după tragedie, Tudor o cunoaşte pe Ilinca Verzeanu. Hodoragă avea o piaţă de desfacere destul de mare în capitala imperiului, era un negustor, se spune, aflat între primii 10 din Transilvania. Ilinca Verzeanu venise cu tatăl său, Iancu Verzeanu, boier din Munteania, care făcea parte din grupul naţionalist al celor care militau pentru unitatea românilor.

Între Tudor şi Ilinca se naşte o pasiune destul de mare, una care va trasa ulterior noi destine şi va da o direcţie comunei Milcoiu.

Între cei doi relaţia se va termina cu o nuntă iar Ilinca nu acceptă să trăiască în Beclean. Deşi a stat 10 ani în Transilvania la Năsăud, Ilinca Verezanu reuşeşte să-l convină pe Tudor să vină în România proaspăt apărută pe harta Europei.

Mai mult, apare şi o oportunitate, prin secularizarea averilor măsătireşti. Mai multe mănăstiri, Cotmeana, Tutana, Curtea de Argeş aveau proprietăţi în zona actuală de est a judeţului Vâlcea.  Asta până când Cuza dă acea legea care va încheia stăpânirea uriaşă a bsericii peste atâtea sate şi pământuri.

Hodoroaga3Tudor se decide şi vinde afacerea cu porci unui austriac, se spune că primeşte aur mult pentru această tranzacţie. Cu aurul obţinut cumpără moşiile foste mănăstireşti din Milcoiu. Şi se mută aici, cu Ilinca şi cu cei trei copii ai săi.

Şi aşa aparea familia Hodoroagă. Ulterior, alături de boierii Tigveni, Verzeni şi Brătieni creează cel mai dur nucleu liberal, la final de secol. Iar familia Hodoroagă dă parlamentului României o serie lungă de deputaţi până în 1946.

Sosirea comuniştilor se lasă cu deportări, unul dintre căpitanii Armatei Române, Sebastian Hodoroagă stă vreo 10 ani în Siberia, Alecu Hodoroagă moare la Aiud iar Vintilă Hodoroagă reuşeşte să ajungă la Paris în 1948.

Hodoroaga1Urmează naţionalizarea şi pământurile sunt confiscate şi împărţite iar România o ia pe destinul pe care îl ştim, din păcate, cu toţii, cel de după după 1947.

Milcoiu însă respectă istoria şi tradiţiile. Mai ales dacă la bază stau iubirea sau respectul pentru valori, pentru tradiţii. Un trecut demn care nu are cum să fie uitat.

Mihai IONESCU

2 comments

  • gheorghe

    Ha ha! Imperiul Austro-Ungar s-a format in 1867…pe la 1850 era Imperiul Habsburgic. Pune mana pe carte! Daca ai studiat istoria cu îngâmfatul Voiculescu ai o scuza…neînsemnata, ce-i drept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *