Horezu, capitala regională a Olteniei, cel mai frumos oraş de suflet al României

Dacă Transilvania are o Sighişoara, Moldova străluceşte în Bucovina Sucevei, Muntenia rezistă prin Târgovişte, Oltenia are şi ea o capitală a frumosului, o capitală a eleganţei, aristocraţiei, decenţei, spiritualităţii, creştinătăţii, o capitală a pământului viu.

Aceasta este Horezu. Destinat şi ales chiar de Dumnezeu să fie singura citadelă a României de sub munte, dar care să aibă o poartă spre nord, Horezu este locul unde lumea se închide metafizic între stejarii seculari şi vecernia lui HorezuBrâncoveanu.

Horezu pleacă de sub pământ prin lut fermecat şi urcă la 1.600 metri altitudine, la meteora Vârful Romani. Da, nu este un neadevăr, Horezu este oraşul care se întinde pe patru dimenisuni, are şi lăţime, şi lungime, are înălţime, dar şi adâncime.

În adâncurile Horezului nu stă doar istoria strămoşilor frumoşi ai acestui oraş domnesc, nu, Horezu are rădăcini înfipte profund în lutul care a stat la baza creaţiei noastre ca oameni. Poate că Dumnezeu, când a vrut să-l facă pe Adam, a ales exact lutul hurezean pentru a duce mai departe moştenirea noastră ontologică, fiinţa noastră creatoare de frumos.

De aceea, Horezu este azi capitală UNESCO, două obiective de aici sunt trecute pe harta patrimoniului universal – biserica lumii, locul unde Brâncoveanu a trimis suflare de cult, Mănăstirea Hurezi, şi arta divină a modelării lutului de sub Horezu.

HorezuÎntre Măgura vie de la sud şi Vârfurile de 2.000 de metri de la nord, stă acest paradis al Vâlcii, loc unde Oltenia de Nord se întâlneşte cu Ardealul de Sud, şi bijuteria României, acest arhipelag de esenţe divine, iese la suprafaţă în cel mai frumos oraş al sufletului de România.

Pe străzile cu multe flori, printre palatele brâncoveneşti în miniatură, un autentic bonsai arhitectonic, ne plimbăm prin Horezu şi ştim că aici sfinţii au născut îngeri care au lăsat aripi meşterilor olari.

Acesta este Horezu, oraşul care s-a născut sub pământul sfânt, odată cu omul lui Dumnezeu, şi tinde să urce spre Cer, să-l caute pe Creator dincolo de vârful munţilor. Este povestea iubirii, de aceea, în jurul Horezului, sunt astăzi cele mai Horezufrumoase destinaţii, creându-se parcă un arhipelag urban şi spiritual de la Slătioara şi până dincolo de Pietrari, dinspre Vaideeni până la marginea Chiliilor din Oteşani.

Acesta este oraşul-capitală al Olteniei, cel mai frumos oraş de suflet românesc.

Liviu POPESCU

5 comments

  • LIVIU

    cel mai tare oras… pacat ca este locuit….
    nenorocirea vine tot de la cei care il conduc si isi bat joc de el… au fost si probabil vor mai fi numai NENOROCITI care se vor ocupa numai de problemele si afacerile personale nu de aceasta minunatie: Horezu
    2 patrimonii UNESCO si degeaba… Horezu moare in ritmul asta… oras turistic pentru cine? olarii se vaita ca platesc taxa primariei ca sa poata sa munceasca sa faca aceste unicate vase de lut… cu care romania se mandreste pe la toate congresele si targurile internationale insa nimeni nu ajuta cu nimic olarii… din nou spun PACAT !

    • Marinella

      Îmi pare așa de rău. Mie mi-a plăcut dar ca turist nu cunoști viața orașului. Viața lui contează mai mult decât orice.

  • Geki

    Prin anii 60…..am urmat, in acest orasel,Liceul Teoretic.Amintiri,amintiri-reuniuni,internat etc.

  • Ciungu Cosmin

    Horezu supranumit si in mod international Gradina Maicii Domnului si Vatra Ceramicii Romanesti un loc sub soare intre munte si deal intr-un bonsai special .Pacat ca aceasta regiune nu e promovata la nivel national mult mai intens si mult mai amplu pentru adevarata valoare a acestei regiuni incepand de la campie pana in crestele muntilor ale Parcului National Buila Vanturarita , trecand cu mocanita pe linia ingusta catre miaza-zi si miaza-noapte avem ce vizita si ce promova .Dar se da interesul foarte putin in privinta promovarii.
    Totul se duce.pe Apa Sambetei datorita celor ce ne conduc tara spre pierzare.

  • Andreea

    Nu mai exista mocanita de fff mult timp cred k tot ce s a construit pe timpuri a fost distrus nu mai este forța de muncă nu mai este nimic din ceea ce a fost odată aici MARE PĂCAT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *