Vâlcea deţine cel mai mare bazin balnear din România

Ce au în comun localităţile următoare – Călimăneşti, Muereasca, Olăneşti, Buneşti, Mihăeşti, Govora, Tomşani şi Costeşti?  Acest lanţ de localităţi sunt înşiruite pe o linie nord-vestică, una care trece pe lângă Râmnicu Vâlcea şi merge spre Horezu.

Dar mai important este faptul că toate stau pe un zăcământ de ape minerale sulfuroase. Astfel, de la Călimăneşti şi până la Tomşani, subsolul este plin de izvoare medicale minerale care au promovat, în timp, trei localităţi balneare de top în România; ne refizvoare5erim aici la staţiunile Călimăneşti, Olăneşti, Govora. Însă celelalte comune au o zestre la fel de mare de izvoare similare. Numai Cheile Şutei din Muereasca, într-un canion al râului Muereasca, prezintă nu mai puţin de 100 de astfel de ochiuri de apă.

Mihăeştiul are şi el patru izvoare diferite din punctul de vedere al compoziţiei, dintre care unul este cu apă iodurată, aşa cum găsim în Govora. La Buneşti, izvoarele minerale au proprietăţi similare izvorului 24 de la Olăneşti.

Iar la Tomşani, „izvoarele nemuririi”, cum sunt cunoscute de bătrâni, sunt folosite pentru tratarea unor boli, de sute de ani,  fără însă vreo prescripţie medicală.

La Costeşti, încă de la 1900, începuse construcţia unui stabiliment balnear pentru valorificarea izvoarelor din zonă.

Ba, mai mult, dacă includem aici apa sărată de la Ocnele Mari, dar şi izvoarele sărate din Pietrari, se completează cu totul această falie balneară.

izvoare2A remarcat cineva asta? Adică faptul că avem o serie de localităţi pe care Dumnezeu sau natura sau oricine altcineva le-a oferit, o zestre balneară de neimaginat.

Aceste localităţi se învecinează între ele, astfel încât, pe o distanţă de 50 de km: Călimăneşti – Muereasca – Olăneşti – Ocnele Mari – Mihăeşti – Govora – Buneşti – Pietrari – Costeşti – Tomşani, adică un total de 10 aşezări prezintă cel mai mare potenţial balnear din România.

Cine ar trebui să vadă acest lucru, cine ar trebui să gândească o strategie unitară, o construcţie uriaşă, pe baza celor trei piloni (Olăneşti – Govora – Călimăneşti), pentru realizarea unei conurbaţii turistice? Ce ar rezulta de aici? Nici nu ne putem imagina acum, un complex balnear uriaş, unic în România!

Dar întrebarea este: avem autorităţi centrale care să privească această hartă? Nu de alta, dar primarii din cele 10 localităţi chiar doresc asta şi se străduiesc să li se recunoască acest potenţial. Dar posibilităţile lor sunt limitate, Izvoare3realizarea unui areal turistic, a unei infrastructuri generale este apanajul autorităţilor centrale – judeţene.

Până când va fi văzut acest complex, nu ne rămâne decât să ne lăudăm cu potenţialul nostru balnear şi atât. Cui foloseşte? Momentan, nimănui.

Vorba unui cititor al revistei noastre: „nemţii sau oricine altcineva ar da oricât să aibă aceste minuni”. Noi le avem, dar atât. E mai important, se pare, care primar a mai trecut la PSD sau PNL şi câte organizaţii mai racolăm…

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *