Grădina Botanică din București

Grădina Botanică din București a fost înființată în 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), pe lângă Facultatea de Medicină și Farmacie, la inițiativa doctorului Carol Davila.

Amenajată parțial între anii 1860-1866 după indicațiile directorului grădinii publice din acea vreme, Ulrich Hofmann, grădina a ocupat o suprafață de 7 ha din incinta parcului, care se întindea în jurul mânăstirii Cotroceni.

Începând cu anul 1866, conducerea Grădinii Botanice a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, care a contribuit substanțial la dezvoltarea ei ulterioară, atât prin îmbogățirea colecțiilor și stimularea relațiilor de schimb cu grădinile botanice din alte țări europene, cât și prin publicarea primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber și în serele grădinii, catalog care includea 3.700 de specii.

După 1870, progresul Grădinii Botanice a fost brusc întrerupt, terenul fiind destinat amenajării unui parc de agrement pentru familia regală. Astfel, în 1874 a fost mutată în centrul orașului, în fața Universității, pe terenurile Palatului Șuțu. În același an, instituția a trecut în componența Universității din București, funcționând pe lângă Facultatea de Științe, sub conducerea lui Dimitrie Brândză. (Foto: AGERPRES ARHIVA / GRIGORE POPESCU) În 1884, grădinii i se repartizează terenul pe care se află și în prezent, în partea vestică a Capitalei, pe malul drept al Dâmboviței, lucrările de amenajare efectuându-se sub îndrumarea savantului Dimitrie Brândză, cel care este și fondatorul Institutului Botanic.

După anul 1944, Grădina Botanică a fost reorganizată, iar în 1960, Institutul Botanic aflat în incinta grădinii a primit o construcție modernă unde se țin și cursurile de specialitate pentru studenții Facultății de Biologie.

Pentru speciile de plante exotice, grădina a fost prevăzută cu sere și instalații care asigură crearea condițiilor de climă adecvate. În anul 1976 a fost dat în folosință un nou ansamblu de sere (prima seră datează din anul 1891), ocupând o suprafață de peste 2.100 de metri pătrați și având toate dotările tehnice necesare, capabile să adăpostească cele 3.500 de specii de plante pentru care vechile sere nu mai corespundeau.

Grădina Botanică dispune de o suprafață de 17,5 hectare, pe care cresc peste 10.000 de specii de plante de pe toate continentele, pe diferite forme de relief amenajate special, plante exotice, industriale, medicinale, decorative, acvatice, cărora li se adaugă un bogat rozariu cu peste 200 de specii de trandafiri. În cadrul grădinii funcționează, de asemenea, o pepinieră, un sector de experimentări precum și un muzeu botanic cu exponate deosebit de interesante. (Foto: AGERPRES ARHIVA / GRIGORE POPESCU) Este organizată în sectoare în aer liber populate cu plante anuale și perene (Sectorul Decorativ, Sectorul Plante rare, Sectorul Flora mediteraneană, Sectorul flora Dobrogei, Sectorul Grădina italiană, rosariul, colecția de iriși, Sectorul Plante utile și Sectorul Sistematic), sere de expoziție care adăpostesc compartimente speciale pentru plante din diferite regiuni ale planetei (palmieri, orhidee, ferigi exotice, plante tropicale și subtropicale, plante suculente, cactuși, bromelii) și sere de producție.

Pavilionul central al serelor poate găzdui plante de până la 18 m înălțime. În cadrul complexului de sere au fost amenajate două compartimente cu instalații de ploaie artificială și cu bazine de retenție a apei care sunt destinate orhideelor și plantelor carnivore, alte două compartimente pentru ferigi, gimnosperme (conifere) și plante mediteraneene, sectorul colecției de cactuși și plante suculente mari, care se dezvoltă în condiții climatice identice cu cele din America de Sud și Mexic, un bazin cu apă încălzită pentru plantele exotice, unde înflorește nufărul Victoria regia, plantă originară din zona tropicală a Americii de Sud, ale cărei frunze rotunde depășesc în diametru 2 m și ale cărei corole se deschid noaptea.

Dintre plantele mai deosebite existente în grădină se disting tătăneasă de pădure (Symphytum ottomanum) — care obișnuiește să dispară, fără urme, pentru a reapărea la distanțe ce ating uneori 50 m—, irisul pitic de stepă (care dacă este plantat pe un teren în pantă se cațără pe versant până ajunge pe creastă, unde primește mai mult soare), o specie de cactus cu fructe comestibile.

Începând cu anul 1994, cu prilejul primei Sesiuni Naționale de Comunicări Științifice Botanice, Grădina Botanică din București primește numele profesorului Dimitrie Brândză. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *