China Town în Govora. După trei luni de întâlniri, chinezii au venit la Curături

O delegaţie a unei companii din R.P. China a fost prezentă, în luna noiembrie 2015, la Primăria Băile Govora, pentru a stabili detaliile unei posibile concesiuni de teren în zona Curături, pentru realizarea unui sat de vacanţă.

„Este o nouă întâlnire din seria pe care am avut-o cu investitorii pe tema noii Govore, cum am definit-o în PUG. Este vorba de un sat de vacanţă, un nou cartier de bungalouri, pensiuni, moteluri, în zona Curături. Aceste terenuri vor fi concesionate, iar delegaţia din R.P China s-a declarat interesată de această zonă. Am stabilit chiar pentru perioada următoare vizita în Govora a unor serii de turişti chinezi pentru a cunoaşte mai bine potenţialul staţiunii”, a declarat  primarul din Govora, Mihai Mateescu.

Potrivit PUG Băile Govora, în zona Curături, primăria staţiunii a realizat un proiect cu privire la amenajarea, pe câteva zeci de hectare, a unui sat turistic, prin care se urmăreşte dublarea capacităţii de cazare a staţiunii.

Aceeaşi delegaţie reprezintă compania din R.P China care a cerut, în urmă cu două luni, Primăriei Ocnele Mari date cu privire la unele obiective – complexul balnear şi un parc – care urmează a fi scoase la licitaţie.

Iar minunea s-a produs!

O clinică de acupunctură şi un spital de recuperare cardio-vasculară, un hotel de 5 stele şi un sat de vacanţă sunt investiţiile pe care un concern din China îşi propune să le realizeze pe suprafaţa de 20 de hectare de teren concesionată în Băile Govora. Licitaţia internaţională câştigată de concernul din China a avut loc marţi şi, conform primarului oraşului Govora, Mihai Mateescu, este punctul de plecare pentru realizarea ‘unui al doilea oraş Băile Govora’, potrivit hotnews.ro.

 

‘Vom avea un al doilea oraş Băile Govora. A fost cea mai importantă licitaţie din ultimii 26 de ani, licitaţia care înseamnă kilometrul 0 în turism, în economie. Govora se deschide azi, după ce proiectul companiei Zhong Hua CTM Holding SRL a fost declarat câştigător din cele 4 oferte. La Curături vom avea, deci, un spital de recuperare cardio-respirator îmbinat cu acupunctura chinezească, un hotel de 5 stele cu 7 etaje, un heliport şi un număr de 50 – 60 de vile de vacanţă de închiriat pe termen lung şi scurt. Azi s-a scris istorie în Băile Govora’, a declarat primarul oraşului Govora, Mihai Mateescu.

Primăria din Băile Govora va asigura infrastructura de apă, canal, gaz şi curent pentru noul cartier, dar şi asfaltarea străzilor, a menţionat acesta.

‘La rugămintea partenerilor chinezi, în toamnă, la Băile Govora, va funcţiona o şcoală postliceală sanitară. Noile locuri de muncă vor fi între 800 şi 1.200’, a adăugat Mateescu.

Primarul nu a precizat care au fost condiţiile financiare ale acestei licitaţii internaţionale.

Băile Govora este o staţiune aflată la 20 de km de Râmnicu Vâlcea, cunoscută pentru tratarea bolilor respiratorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *