Pelerin în Regatul Vâlcii de Muntenia, al ducatelor dealurilor de est…

Dacă treci Oltul Olteniei, pătrunzi dincolo de esenţa acestui judeţ sau, altfel spus, înţelegi că lucrurile care au plămădit Vâlcea sunt de un compozit aparte. De la Drăgoeşti şi până la Runcu, este o altă ţară de judeţ. Este patria dealurilor unde zburdă turmele de meri şi pruni, unde muntele de departe stă pe cer ca o lună, unde zăpada lui ianuarie oferă mirese celui dintâi rege.

Am păşit în lumea de la Drăgoeşti, căutând sensurile pe care le-a dat, pe acest mal de Olt, naşterea lui Mihai cel Mare, cum am prefera să-i spunem, fiind ctitorul primei uniri de limbă a naţiei noastre. La Drăgoeşti, oamenii se nasc parcă din Biblii, după cum spune Bebe Melente, primarul localităţii, „oameni demni, cu bun simţ al firii” şi care nu pot fi învinşi de nimeni şi de nimic. Probabil că sunt urmaşii lui Mihai.

Olanu, cu meşterii primi care făceau acele olane ale sobei româneşti, vine şi ea ca o localitate descântec, unde pârâiele scurse din pământul frumos, pus în valuri înalte spre est, aduc Oltului noi poeme. De urci la Stoileşti, atunci vei apuca să înţelegi de ce printre ceruri s-a scurs şi pământ, pentru că această frumoasă comună, întinsă, precum şira unui animal preistoric, pe coamele de deal, dă bineţe Dăniceiului.

Ieşi din Vâlcea, prin pasajul Vitomireştiului, ca să te întorci înapoi spre Vâlcea, prin poarta regală a frumosului destin. Aşa se numeşte sceptrul pe care Dăniceiul îl ţine prin aroma de pruni, azi, însă, albiţi de zăpadă. La Dănicei, timpul se opreşte, stă la un popas cu pelerinul, îi povesteşte întâmplări de demult, se întinde la un somn preţ de un ceas sau două. Aşa e de frumos în castelul Dăniceilor! Aici, pesemne, au fost zămisliţi primii Feţi-Frumoşi din basmele culese de Ispirescu, flăcăi ce le aveau bine cu arcul, buzduganul şi cu sabia.

De la Dănicei, te cobori spre Vâlcea, pe locuri ascunse, spre o Galice aristocrată, spre un Bălcescu iluminat, spre un Milcoiu transfug de Ardeal. Pentru a goni apoi prin lunca Zincăi din Goleşti şi pe lângă conacul Lahovareştilor din Budeşti.

Vâlcea dealurilor de est se închide cu cele două trepte de august destin – Dăeştiul, elegant ţinut, cel care poartă capa Oltului, şi loja dintâi a Râmnicului, adică Runcu. Aici se pune punct unui absolut paradis, unde Vâlcea de Muntenia dă mâna peste Olt cu Vâlcea de Oltenia şi amândouă salută Vâlcea de Ardeal, reuşind să alcătuiască un stil unic prin diversitate culturală, prin arhitectură, prin port, prin limbă, prin tradiţii, prin relief.

Nu ezita, drumeţule, să cunoşti ducatele frumoase ale Vâlcii de Muntenia, regatul de est al dealurilor cu pruni şi meri şi cu aură de cireşi, ducatele Drăgoeştiului, Olanului, Stoileştiului, Galicei, Bălcescului, Dăniceiului, Milcoiului, Goleştilor, Budeştiului, Dăeştiului şi Runcului.

Aici s-a născut poezia de Vâlcea, privind spre apele de  jos ale Oltului şi apoi spre munţii de pe cer.

Liviu POPESCU