Autostrada se va face! Victor Giosan, garantul acestui proiect, a fost numit Urechea lui Cioloş

Cred că nu se putea primi o veste mai bună pentru vâlceni, din punct de vedere politic. Astfel, unul dintre puţinii liberali autentici ai României, omul care a rămas consecvent principiilor de dreapta, omul care nu s-a sfiit să-i trântească o scrisoare dură lui Crin Antonescu şi împotriva USL, în anul 2012, Victor Giosan, omul care vine din mediul privat, care nu s-a aruncat la contracte cu statul, care nu a lipit afişe, nu a pupat în fund, nu a zbierat la mitinguri, omul care, atunci când vorbeşte, se tace pe lângă el. Un individ cu o cultură  economică, politică, sociologică, istorică ne va reprezenta judeţul şi interesele direct la masa lui Dacian Cioloş.

Giosan a devenit consilierul premierului Dacian Cioloş.

Astfel, avem garanţia că, în sfârşit, autostrada Sibiu – Piteşti se va face. Şi că politicienii care nu au fost băgaţi în seamă până acum încep să fie descoperiţi prin partide.

În 2013, Victor Giosan făcea un apel lui Ponta şi Şova pentru autostrada Sibiu – Piteşti.

În cadrul unui forum economic organizat de liberalii vâlceni, Giosan, fost secretar de stat, a afirmat că o autostradă Sibiu – Braşov, în locul celei din Vâlcea, ar duce la dezvoltarea zonelor deja dezvoltate şi ar arunca bazinul Olteniei în subdezvoltare. „Renunţarea la autostrada Sibiu – Piteşti ar arunca judeţul Vâlcea la periferia economică. De altfel, aceasta este ultima luptă şi ultimul tren. A nu se construi această autostradă ar însemna un dezastru pentru judeţ, mai mare decât Oltchim. Evident, sunt considerente pe care nu vreau să le comentez, care ţin probabil şi de un lobby al celor din Sibiu sau Braşov, pentru realizarea acestui cordon, dar trebuie odată să respectăm şi noi un grafic al proiectelor de infrastructură”, a spus Victor Giosan.

El s-a referit la poziţiile oscilante din ultimii 20 de ani ale guvernanţilor în privinţa unor proiecte de infrastructură. „Autostrada de pe culoarul IV a fost, încă de dinainte de 1989, o prioritate, însă, în anii 2000, ne-am apucat de Transilvania, de care vedem cu toţii ce s-a ales. Când ai deja finanţare europeană, când ştii deja că poţi dezvolta o nouă linie economică pe ruta Dâmboviţa – Argeş – Vâlcea, care să aducă acest bazin al Olteniei, unul din cele mai sărace din ţară, la un nivel de dezvoltare similar, de exemplu, Văii Prahovei, nu înţeleg care mai este rostul discuţiilor şi ezitărilor celor din minister”, a susţinut Victor Giosan.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *