Unic în România: Două cascade uriaşe la Mălaia Vâlcii, legate printr-un canion

În realitate, la Mălaia există nu doar cea mai înaltă cascadă din România, ci avem de-a face cu un fenomen unicat prin pitoresc. Sunt, mai exact, două cascade, despărţite de un canion.

Astfel, potrivit ultimelor măsurători efectuate în zonă, Cascada lui Ciucă are în realitate 101,5 metri înalţime, ea este formată din două etaje, din care cel mai mare are 80 de metri. Lăţimea pânzei de apă variază între 3 şi 7 metri.

cascada1Cascada se continuă cu un canion lung de 150 de metri. Acest canion este o feerie, are o lăţime de 4 metri, iar pereţii verticali se înalţă la 40 de metri. Canionul se încheie cu o nouă cascadă, de 25 de metri înălţime.

Accesul în prezent este destul de dificil, de la locul de unde se parchează maşina drumul este improvizat pe cheile Bucuresei, durata de mers este de 35 de minute.

Viceprimarul din Mălaia, Leonid Chirculescu,  a declarat că, în primăvară, va fi realizată o cale de acces, cu balustrăzi, un traseu turistic, astfel încât toţi turiştii care doresc să vadă cea mai înaltă cascadă din România să o poată face.

Rezumând, Cascada lui Ciucă se află pe raza comunei Mălaia. La ieşirea din centrul comunei, pe DN7A, în dreptul lacului Mălaia, se virează stânga pe Valea Bucureasa. Drumul auto este de 1 km.  De acolo, mersul spre cele două cascade este estimat a fi între 35 şi 40 de metri, dar cu echipament special de munte.

Consiliul Judeţean Vâlcea a primit deja toate datele cascadei din Mălaia, urmând să fie contactate instituţiile statului care să o ateste drept cea mai înaltă din România.

10 comments

  • Lynx lynx

    Cascada se numeste Scorusu, cel putin asa o stiau localnicii de multa vreme. Ciuca e doar proprietarul unei pensiuni din Malaia (nu dau nume), care probabil vrea sa beneficieze la maxim de pe urma acesteia. Se pare ca are un cult al personalitatii foarte dezvoltat (imi aduce aminte de cuplul Ceausescu). Haideti sa punem o fotografie cu Ciuca (cu omul Ciuca, nu cu Cascada) pe prima pagina a unui eventul ghid turistic al regiunii.
    Legat de inaltimea cascadei, se pare ca nimeni nu stie cum se masoara inaltimea unei cascade. Si cand vorbim de inaltime, atunci suntem obligati sa facem referire la diferenta de nivel (caderea de apa pe VERTICALA), deci Hmax-Hmin. O cascada nu se masoara cu coarda in lungul paraului. Masuratorile facute in acest fel, care au indicat o „inaltime” de 101,5 m i-ar face invidiosi pe americani si canadieni deopotriva. De ce? Pentru ca Niagara are 51 m inaltime. In fine, acolo inaltimea pare redusa tocmai datorita faptului ca Niagara este foarte lata. O alta comparatie: Casa Poporului = 86 m inaltime. Am vazut Cascada Scorusu inainte ca ea sa fie DESCOPERITA, si ea nu are in nici un caz 100 m. E mare, e superba, e una dintre cele mai mari din Romania, dar nu are 100 m. Daca o tinem tot asa cu masuratorile, s-ar putea ca in 2016 cascada sa aiba 300 m. O lungim pana devine Angel Falls.
    In concluzie, daca vreti sa promovati cu adevarat turismul in Judetul Valcea, mentionati in viitoarele articole ca adevaratul nume al cascadei este Scorusu (vine de la numele paraului pe care se afla – Scorusu).
    Astept urmatorul articol despre Cascada Scorusu cu mult interes.

    • asddasda

      Inseamna ca nu prea stii sa citesti . „are în realitate 101,5 metri înalţime, ea este formată din două etaje, din care cel mai mare are 80 de metri.” doua etaje care au in totalitate 101,5 metri , nu scrie nicaieri ca principala are 100 . Dar in fine , hai sa aberam ca asa ne place noua , sa aruncam cu noroi in tot ce se face . Nu inteleg de ce nu ai promovat tu turismul in zona aceea si implicit cascada , daca tot stiai de ea inainte sa fie descoperita . Raspuns : pentru ca dupa razboi multi viteji se arata .

    • flori carmen

      Mi se pare un atac la persoana, de moment ce vorbiti despre proprietarul unei pensiuni minunate careia ii zice Paradis ( ca sa facem reclama de care va tot plangeti)….omul a descoperit ceva si acum ii sariti in cap. Mi se pare doar o incercare frustranta a unui om marunt la caracter sa atace un alt om marunt la fizic, dar mare la caracter….altfel daca aveati sange in vene v-ati fi semnat cu numele real, fara pseudonime jalnice si ati fi promovat dumneavoastra turismul in zona. Pavel Ciuca este cel mai iubitor malaian pe care-l cunosc, un om care cunoaste istoria si geografia locurilor, dar si traditiile si tot ce se poate sti despre zona. Din partea mea are tot respectul ! Va salut anonimule, sper sa nu ramaneti in continuare in acest anonimat abject din care nu puteti iesi decat jignind. Cu stima, Flori Carmen ( ma intitulez si in buletin )

    • Maxim

      Foarte importanta precizarea,altfel multi ar fi(au) fost indusi in eroare.Buna punerea la punct a NEO-nasului!

  • Alina

    Eu sunt din Malaia,si cand l-am intrebat pe tatal meu de aceasta cascada a lui „Ciuca”,nu stia despre ce este vorba…Stia de o anume cascada numita „Scorus”. Numele Ciuca nu cred ca vine de la Pavel Ciuca… Nu cred ca are legatura tocmai cu el,deoarece familia Ciuca este poate de 100 de ani pe aici 😂 Pe bunica mea o chema Ciuca,si este matusa lui Pavel Ciuca,deci hai sa nu fim rautaciosi… 😇

  • Pingback: Cascada Scorușu - DoiHoinari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *