‘Mica Sirenă’ din staţiunea Olăneşti, statuia care aminteşte de poveştile vikingilor

Agerpres

În staţiunea Băile Olăneşti se află ascunsă de aproape un secol o ”comoară” care, potrivit primarului Sorin Vasilache, transmite poveştile de munte de aici, legând staţiunea vâlceană de istoria poveştilor scandinave.

Făcând o scurtă incursiune în istoria staţiunii, totul a început în anul 1873, anul confirmării valorii terapeutice a izvoarelor minerale de la Olăneşti care, alături de cele din Călimăneşti, au obţinut medalii de aur la Expoziţia Internaţională de la Viena. Atenţia pe care i-o dă Olăneştiului dr. Carol Davila şi vizita prinţului Carol I al României, în 1867, fac ca staţiunea să intre în atenţia lumii, devenind, la sfârşitul secolului al XIX-lea, una dintre cele mai importante din ţară. Apele minerale de la Olăneşti au fost analizate chimic şi comparate cu cele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary şi Aix de Bains, precum şi din multe alte staţiuni europene de mare renume.

„Staţiunea noastră este veche, izvoarele de aici, izvoare ‘de aur’ au pus emblema locului. Olăneştiul este cunoscut în Europa şi noi încercăm acum să-i aducem pe europeni aici. Sper că vom reuşi în cel mai scurt timp şi poate ne ajută, într-o oarecare măsură, minunata emblemă a oraşului, mica sirenă, o emblemă care vine de departe, din timp”, spune Vasilache.

Aşadar, nu izvoarele sunt vedeta acestei zile primăvăratice de ianuarie, ci altceva, care se află acolo, în capătul parcului central al staţiunii, situată într-o căldare montană şi care poartă parfumul de început de veac XX.

La începutul secolului trecut, au apărut primele centre de tratament şi renumitul Pavilion Central care din păcate, a dispărut în anul 2013, în urma unui incendiu. De acest pavilion se leagă de fapt ”comoara” arhitectonică a Olăneştiului.

Pavilionul s-a construit în anul 1900, pe malul stâng al râului, iar accesul către acesta se făcea prin centrul oraşului, în timp ce aleea de cură balneară era pe malul drept. Existau câteva punţi realizate de autorităţi dar erau mai mult improvizaţii sau erau simple traverse care nu respectau arhitectura staţiunii.

Administratorul pavilionului a luat decizia, în anul 1923, să construiască un pod de trecere peste râul Olăneşti, dar care să nu fie un pod oarecare, ci unul care să respecte moda vremii şi să facă parte dintr-un ansamblu monumental care să dăinuie peste timp.

mica-sirena-11 Un an mai târziu, arhitectul Gelu Ionescu a realizat la marginea de vest a parcului un ansamblu format dintr-un pod şi un grup statuar care avea mai multe personaje, replici din diverse şi renumite poveşti, astfel încât parcul staţiunii să primească de sărbătorile de iarnă o aură de magie şi de basm.

Din păcate, trei dintre statuile iniţiale au fost distruse de autorităţile comuniste imediat după 1947, pentru că în acel loc s-a decis să se construiască o piaţă agro-alimentară. Asta se întâmpla odată cu naţionalizarea pavilionului central.

Cea de-a patra statuie a scăpat însă ca prin minune dar a rămas ascunsă în umbra unor dughene timp de 50 de ani. Deşi are 2 metri jumătate înălţime, nimeni nu i-a acordat interes până în anul 2000.

„Toată lumea o vedea ca pe o simplă statuie, până când unul dintre bătrânii staţiunii m-a rugat să mă uit în arhivele primăriei. Şi atunci i-am descoperit şi numele şi arhitectul. Da, ultimul personaj statuar care a fost salvat de timp şi împlineşte în acest an vârsta de 90 de ani este nimeni alta decât Mica Sirenă, personaj din basmul scriitorului danez Hans Christian Andersen. În România mai este una, din câte ştiu, la Piatra Neamţ. Este o comoară a staţiunii şi care în acest an va primi exact ce i se cuvine la aceasta vârstă. Va fi din nou scoasă la lumină şi va povesti prin tăcerea ei, amintirile frumoasei staţiuni, din cei aproape 90 de ani de existenţă”, a spus Vasilache.

Povestea de iarnă din staţiunea Olăneşti se termină undeva la marginea parcului central, acolo unde este un pod şi ”Mica Sirenă” care amintesc de începutul staţiunii de acum 90 de ani.

„Cred că între Olăneşti şi Copenhaga distanţa s-a redus. Cele două surori, cea de la Baltica şi cea de aici au ele un mod secret de a traduce peste timp copiilor de ieri, ajunşi adulţii de azi, poveşti atât de aici de la munte, cu tâlcul lor, cât şi cele ale vikingilor de demult. Mica noastră sirenă este comoara vikingilor de la Olăneşti”, spune edilul din Olăneşti.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *