Vâlcea: „Gaiţele” – o reprezentaţie a Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcea, jucată pentru al treilea an cu casa închisă

Piesa de teatru „Gaiţele”, pusă în scenă de Teatrul Municipal Ariel, s-a jucat, miercuri seara, pentru al treilea an consecutiv, cu casa închisă, regizorul Doina Migleczi declarând pentru AGERPRES că avea emoţii, „deoarece piesa avea o nouă distribuţie”. „Este minunat că am văzut acest public numeros, am văzut oameni care deşi nu au găsit locuri au preferat să stea în […]

» Read more

Expoziţie şi album dedicate arhitectului ceh al Casei Regale a României, Karel Liman (1855-1929)

O expoziţie de fotografie dedicată arhitectului ceh Karel Zdenek Liman, care a lucrat la Castelul Peleş pentru Casa Regală a României, va fi vernisată, joi, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Managerul Grupului CEZ România, Jan Veskrna, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că iniţiativa sărbătoririi lui Karel Liman aparţine Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti şi […]

» Read more

Catapeteasma Mănăstirii Titireciu s-a prăbuşit

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, dr. Florin Epure, cere sprijinul autorităţilor locale şi centrale pentru refacerea catapetesmei brâncoveneşti de la biserica de patrimoniu a fostei Mănăstiri Titireciu. „Marţi dimineaţă ne-am confruntat cu un eveniment nefast, o nenorocire. Catapeteasma brâncovenească de la fosta Mănăstire Titireciu, din Ocnele Mari, s-a prăbuşit. Clopotarul bisericii a găsit rămăşiţele peretelui care desparte naosul de […]

» Read more

Târgovişte: Festivalul Crizantema de Aur – ediţia a 46-a

Festivalul de romanţe ”Crizantema de Aur” este cel mai longeviv festival al României, este un simbol al Târgoviştei şi iubitorii acestui gen muzical sunt invitaţi în aceste zile să se bucure de spectacolele festivalului, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga. ”Crizantema de Aur” se află la a 46-a ediţie, a început vineri şi se va încheia duminică, odată cu […]

» Read more

O piesă de tezaur – Biserica de lemn din Anghelești-Cărpinișu, comuna Pietrari

La Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni a avut loc un eveniment important pentru istoria culturală şi spiritualitatea judeţului Vâlcea. Victoria asupra vremurilor a bisericii de lemn din Angheleşti, comuna Pietrari. Resfinţirea ei. Nu putem spune cu precizie a câta, dar cea mai îndepărtată de care avem ştiinţă a fost în 8 decembrie 1655, an în care se punea și […]

» Read more

Seară shakespeariană oferită de Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea

Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea a pus în scenă, joi, o seară shakespeariană, la Sala ‘Zăvoi’, cu premiera piesei ‘Groparii’, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al teatrului, Adela Lac. ‘Teatrul Municipal Ariel prezintă vâlcenilor la sala Zăvoi, spectacolul ‘Groparii’, după scene din ‘Hamlet’, de William Shakespeare, în regia lui Vlad Popescu. ‘Groparii’ este o poveste simplă şi […]

» Read more

Schitul Ostrov – Biserica scoasă din apă şi înălţată cu 6 metri

Din 2013… Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este cunoscută prin izvoarele sale minerale de care auzise şi Napoleon al III-lea a Franţei, de la izvorul I şi II se alimenta regulat. Dar nu numai, izvoarele medicale minerale dau emblemă acestei aşezări de pe malul Oltului, la ieşirea acestui râu din defileul Cozia. Cele patru mănăstiri aflate la poalele munţilor Cozia reprezintă […]

» Read more

Teatrul Municipal Ariel a deschis stagiunea cu o piesa de Leonid Andreev

Teatrul Municipal Ariel a deschis, marţi, 8 octombrie, la cinemotograful Ostroveni,  stagiunea 2013-2014, cu  spectacolul „Noaptea trece chiar şi prin piatră”, de Leonid Andreev. „Marţi  am avut deschiderea stagiunii cu spectacolul ‘Noaptea trece chiar şi prin piatră’, de Leonid Andreev. Regia spectacolului este semnată de Horaţiu Mihaiu, iar coregrafia Mălina Andrei. „Noaptea trece chiar şi prin piatră” este un spectacol […]

» Read more
1 63 64 65