Harghita şi Covasna, o Ţară a Bascilor sau Ulster? Atentat de Ziua României

Devine zona secuiască o ţară a bascilor, vom avea ETA noastră sau IRA? AGERPRES „Există un dispozitiv explozibil improvizat care ar fi avut efecte extrem de grave dacă ar fi fost detonat, s-ar fi soldat cu victime, însă nu am detalii despre ce dispozitiv este vorba. Nu a ajuns să fie plantat acolo în mulțime. (…) A fost tot timpul […]

» Read more

Valea Oltului blocată de pietre. Varianta de ocolire, pe Autostrada Sibiu-Piteşti…

Ce ar fi fost dacă exista autostrada Sibiu-Piteşti, dacă Dan Şova, Victor Ponta, Traian Băsescu, Radu Berceanu şi toţi cei care s-au perindat pe la putere nu ar fi tărăgănat, nu ar fi încercat să mute culoarul european, ştiut de 40 de ani, pe Valea Prahovei, ca să facă autotradă turistică cocalarilor de la Poiana Ţapului? Asta trebuie spus celor […]

» Read more

Unirea de la 1918 s-a înfăptuit cu ajutorul direct al Statelor Unite ale Americii

Priveam, de 1 decembrie, pleiada de politicieni vâlceni, de tot felul de funcţionari publici, aparatul prefecturii, aparatul CJ, mândrele de la PSD sau PNL, foşti parlamentari, aparatul primăriei Râmnicului. Ce făceau? În orice caz, nimic care să îi lege emoţional de Ziua de 1 Decembrie. În afara lui Adrian Buşu şi a câtorva istorici, 99% din cei care erau prezenţi […]

» Read more

Concert pentru Colectiv la Râmnicu Vâlcea

1000 de vâlceni alături de 60. Un concert frumos pentru oameni frumoşi. Un bilet pentru îngeri. Asta fost seara aceasta cu muzică, cu linişte, cu eleganţă, cu multe vise. Uite că se poate să nu uităm, mai ales ei, cei tineri, Mă bucură prezenţa atâtor tineri la acest eveniment caritabil, este un semn de solidaritate, de emoţie, de seriozitate şi […]

» Read more

Cum a trecut o lună fără 60 de îngeri de la Colectiv

Am trăit o lună de coşmar. O lună în care i-am cerut lui Dumnezeu detalii concrete, de ce a vrut să se întâmple asta. De ce colegul de birou, ăla care avea cele mai bune poante, ăla care avea ironii la adresa şefului, ăla care abia se împăcase cu prietena, nu mai e printre noi. Sau arhitectul ăla simpatic, zăpăcit, […]

» Read more

Drumul misterios aprobat de CNADNR care leagă Râmnicul de autostradă prin Runcu, ascuns prin sertare?

Foarte puţină lume vorbeşte despre drumul expres care a fost deja aprobat în PUG-ul Râmnicu Vâlcea şi care ar urma să unească autostrada de municipiu. Despre ce drum este vorba? Râmnicu Vâlcea Nord – Malul Alb – Fedeleşoiu – Runcu – Cepari, un drum care, în anul 2013, a primit şi avizul din partea Ministerului Transporturilor şi al conducerii CNADNR […]

» Read more

Scheletul unei femei mâncate de maidanezi descoperit sâmbătă seara în Râmnicu Vâlcea

Poliţia din Râmnicu Vâlcea a găsit sâmbătă seara, în cartierul Copăcelu, scheletul unei femei mâncate de câini maidanezi şi a interzis trecerea prin acel câmp. De fapt, câmpul respectiv se află în apropierea Drumului Gării, pe unde, de obicei, oamenii scurtează drumul spre serviciu sau spre biserică. Un localnic s-a îngrozit când a făcut această descoperire macabră: un schelet sfâşiat, […]

» Read more

Inundaţii în Favela Râmnicului de Vâlcea – Strada Ciocăneşti

Ciocăneşti – stradă în Râmnicu Vâlcea, arată ca o uliţă de ţară, pe o parte sunt case frumoase, normale, pe partea cealaltă sunt vile mari din beton. Casele oamenilor normali sunt inundate la fiecare ploaie, casele bogaţilor de peste drum, nu. De ce? Simplu, cei care au făcut casele ălea mari şi-au supraînălţat pământul. Ba, mai mult, spun vecinii, „au […]

» Read more

Inundaţii în Vâlcea. 15 gospodării la Băbeni (I)

Efective ale Ministerului Afacerilor Interne intervin in continuare in 25 de localitati din judetele Dambovita, Giurgiu, Olt, Teleorman, Arges, Dolj, Valcea si Ilfov, pentru limitarea efectelor meteo periculoase, la acest moment nefiind localitati izolate si nici persoane in pericol, a declarat, sambata, purtatorul de cuvant al MAI, Monica Dajbog, intr-o declaratie de presa la sediul ministerului. Purtatorul de cuvant al […]

» Read more

România, obligată să construiască 2.300 de km de autostradă până în 2020!

Romania ar trebui sa se pregateasca pentru demararea unui mega proiect, care presupune dezvoltarea infrastructurii si a stadioanelor de fotbal in vederea gazduirii unor meciuri de la Campionatul European din 2020, insa lucrurile stau pe loc. Din acest motiv, continua Mircea Sandu sa avertizeze, UEFA se poate razgandi. Nici n-au inceput macar pregatirile pentru Euro 2020 si totul se poate […]

» Read more

La Ocnele Mari, cu ajutorul poliţiei, se doreşte distrugerea unui muzeu!

Ocnele Mari este printre cele mai vechi oraşe de pe teritoriul actualei Românii. Probabil la fel de vechi precum Tomisul sau Callatisul. Un oraş care s-a dezvoltat în jurul aurului alb şi care a devenit una din cele mai puternice cetăţi dacice şi, ulterior, parte a unei conurbaţii antice, care cuprindea Buridava romană şi Buridava dacică. Ocnele Mari este, totodată, […]

» Read more

Gorj, Dolj, Olt – marii absenţi ai dezbaterilor pentru Autostrada Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Piteşti

Marii absenţi ai dezbaterilor cu CNADNR pentru autostrada Sibiu-Piteşti sunt exact judeţele limitrofe Vâlcii dinspre sud, sud-vest şi vest.  Adică, Oltul, Doljul şi Gorjul. Fapt extrem de surprinzător, pentru că beneficiarii acestui culoar de transport sunt tocmai cele trei capitale de judeţ – Târgu Jiu, Craiova şi Slatina, plus economia aferentă acestora. Pentru Târgu Jiu, conectarea la această autostradă este […]

» Read more

19 februarie a devenit Zi Naţională – Ziua Brâncuşi

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care „Ziua Brâncuși” este declarată sărbătoare națională. Potrivit legii, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, conform b1TV. Tot vineri, șeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, referitoare la […]

» Read more

Judeţul Vâlcea are cel mai mare potenţial turistic din România

La aproape un an de când călătoresc la firul ierbii prin Vâlcea, pot spune, în cunoştinţă de cauză, faptul că acest judeţ are, de departe, cel mai mare potenţial turistic al României. Şi o spune unul care a văzut Delta Dunării, Constanţa, Bucovina, Maramureşul şi Alba moţilor. Însă ce tezaur turistic deţine Vâlcea este unicat în România. Pornind doar de […]

» Read more

Cioloș: Am cerut ministrului Educației o analiză în cazul Tobă; peste criteriul de integritate nu trece nici premierul

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi seară că i-a cerut ministrului Educației să prezinte cât mai repede o analiză referitoare la acuzațiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, arătând că nu poate să judece un om înainte de a avea elementele obiective, dar că peste criteriile de integritate nu poate să treacă nici prim-ministrul. „Nu știu detalii, […]

» Read more

Aceasta trebuie să fie Autostrada Sibiu-Piteşti!

Aşa trebuie să arate autostrada Sibiu Piteşti, varianta 4 (verde) care va trece la 4 km Râmnicu Vâlcea (Dăeşti), Călimăneşti – Defileul Oltului – Racoviţa. Avem două variante, fie semnând petiţia de mai jos: Către: Toţi cetăţenii de bună credinţă ai judeţului Vâlcea Toate Instituţiile Publice din judeţul Vâlcea Asociaţiile, Fundaţiile şi ONG-urile din judeţul Vâlcea Partidele Politice din judeţul […]

» Read more
1 53 54 55 56 57 62