Lungești, singura localitate din Vâlcea care a aplicat în 11 ani mai multe programe de împădurire
Singura Primărie din Vâlcea, singura localitate care a accesat proiecte europene și proiecte pe Mediu pentru împăduriri a fost Lungești, primarul Tiberiu Costea, încă din 2015 a implementat astfel de proeicte.
”Comuna Lungești se confrunta cu multe zone de eroziune a solului. Alunecări de teren, zone de islaz care se prăbușeau, terenuri care o lua la vale, din cauza acestei alternanțe de secetă/ploaie. Seceta lasă șanțuri adânci, după care ploile vin și asigură clivajul. Terenuri care alunecând se apropiau de zona de intravilan și puneau în pericol zona de case, zona locuită. În cazul unor nenorociri cine plătește? Statul? Adică noi. Și atunci nu e mai utilă prevenția? Noi suntem așezați în zonă deluroasă și cu multe focare de alunecare. Am aplicat inițial pentru 15 hectare de împădurire, cu salcâm și cu toate foioasele pentru a stabiliza primele zone de alunecări”, spune Tiberiu Costea
Astfel prin Agenția fondului de Mediu, prin APIA, prin PNRR, până în prezent, comuna Lungești are 75 de hectare de pădure, doar în ultimii zece ani, o activitate care efectiv a stabilizat definitiv toate zonele cu alunecările de teren.
Sute de mii de arbori au fost plantați între 2015 și 2026 în comuna Lungești, creându-se adevărate păduri tinere care au acoperit versanții și dealurile din apropiere. Chiar și apele scurse de pe acești versanți, în urma ploilor au debite reduse, având deja o surpafața de disipare, de spargerea a viiturilor, destul de mare. Nu se mai colectau în rigole, acele ”lacuri de acumulare”.
”Nu mai există în prezent niciun focar activ de alunecare de teren în Lungești, pădurile au și efect benefic asupra umidității și a scăderii temperaturilor în verile caniculare. Nu ne oprim aici, mai avem în program să împădurim și alte 50 de hectare de teren. Ultimul proiect l-am încheiat prin PNRR”, a completat primarul din Lungești.
