Păușești Măglași frumoasa localitate din apropierea Râmnicului se dezvoltă pe palier turistic, rezidențial și economic
Avem aproape de Râmnic o comună splendidă, o frumoasă localitate așezată elegant pe Valea Olăneștiului. O emblemă a subcarpațior, o poveste despre trecut și prezent, despre oameni care au construit, care au dat prezentului două edificii arhitecturale deosebite, Mănăstirea Sărăcinești și Colegiul Național Alexanxdru Lahivary.
Piatra de la Păușești Măglași adusă cu sute de care la Râmnic acum peste 100 de ani este definitorie pentru cum au muncit, cum au oferit județului, acești oameni ceva minunta. Și acum pe Valea Pietroasei sunt zeci de trovanți, zeci de pietre ascunse acolo, pe malul frumosului pârâu care străbate fix satul….Pietrari.
Istoria celor din Păuşeşti Măglaşi porneşte greu, e născută în drama celor care roboteau în minele de sare. Este povestea măglaşilor, oameni simpli dar motivaţi şi care din greu au ridicat una din cele mai frumoase comune ale Vâlcii. O localitate aristocrată, pe malul Olăneştiului, pe drumul staţiunilor.

Păuşeştiul este pe axa care vine dinspre Stoeneşti, dinspre Râmnic şi de sub muntele Căpăţânii, o localitate unde este multă linişte, unde stelele sunt curbate pe cer şi unde oamenii au în ADN-ul lor sacrificiul celor care au vrut să aşeze aici, poezia vieţii lor, pentru că, într-un colţ al casei aveau icoana şi în alt colţ bulgărele de sare.
Au îmblânzit pământul, au adus teii, au trăit cu Olăneştiul în linişte, au modelat muntele deal, au avut încăpăţânarea de a fi între Raiul de sus şi mina de sub munte.
Păușești Măglași este o poveste despre oameni, trecut, prezent și viitor. Zecile de străduțe unde casele mari și vechi, alături de casele noi, de cabane, de vegetația care crește pentru a umbri zona, cele două râuri care fac aici o joncțiune, totul vine să spună că la Păușești Măglași merită să te muți, să te așezi, să te vindeci, să te relaxezi.
