8 Ianuarie 1392 – Vâlcea este primul judeţ al României, atestat documentar, al cărui nume rezistă până azi

«…am dăruit puţin obroc din casa mea…»
(…) Hrisovul din 8 ianuarie 1392 purtând pecetea şi iscălitura domnitorului Ţării Româneşti, prin care acesta dăruieşte şi întăreşte danii mănăstirii Cozia, transmite, peste vremuri, prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea: „Eu, cel în cel Hristos Dumnezeu, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire […], am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor […]. În judeţul Vâlcea, pe fiecare an să-şi adune înşişi călugării albinăritul”. Domnitorul mai dă şi o baltă Mamino, satele Orlea, Cereaşov [lângă Slatina] şi Poroiniţa [la Dunăre], o moară la Râmnic şi una la Cătălui [lângă Giurgiu], satele Bucureşti, Bogdăneşti şi Lunciani şi 300 de sălaşe de ţigani[8]. În document mai apare şi „Uliţa la Râmnic”, vechi sat care se suprapune cu Uliţa bisericii „Sf. Gheorghe”, cu drept de stăpânire al mănăstirii Cozia.
Hinăteşti, menţionat în documentele lui Mircea este „locul Hinăteşti”, iar la 1392 apare sub forma de sat şi cu hotar până la Troian şi până în apa Râmnicului[9].
Documentele menţionează şi o curte feudală a lui Tatul, pe domeniul căreia se afla şi o biserică. A. Sacerdoţeanu consideră că domeniul ar fi aparţinut unui mare boier, în a cărui genealogie avea cel puţin două-trei generaţii, şi, neavând moştenitori direcţi, domnul trece această proprietate în domeniul Coziei[10]. Actul primei atestări documentare a judeţului este scris de mâna marelui logofăt Filos, un învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă. În anul 1392, renunţând la dregătorie şi la toate cele pământesti, s-a făcut călugăr la Mânăstirea Cozia, sub numele de Filotei. Întemeiază prima şcoala de caligrafi şi copişti la Cozia şi ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Singura operă scrisă de el, ajunsă până astăzi, poartă numele de Pripealele la toate praznicile împărăteşti […] – imnuri de laudă în cinstea marilor sfinţi, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. Fiind iscusit protopsalt şi imnograf, „pripealele” sale s-au răspândit, prin secolele XV-XVIII, în toate bisericile ortodoxe din Peninsula Balcanică[11].

Vâlcea apare ca cel mai vechi judeţ românesc, după Jaleş**, care este atestat documentar în anul 1385. Judeţele erau împărţiri administrative ale Ţării Româneşti, care îşi au începuturile, probabil, în perioada de dinaintea formării statului, în uniunile de obşti, grupate de obicei pe fluviile unor râuri sau într-o regiune apărată natural. În secolele XIV-XV, judeţele încă nu aveau caracterul unor diviziuni administrative bine organizate, ci mai degrabă pe acela al unorgrupări teritoriale, transformate treptat de către Domnie în unităţi administrative aflate sub controlul organelor ce reprezentau puterea centrală[12]. Nu se poate spune cu certitudine când a ajuns Vâlcea determinativ pentru Râmnic. După unele opinii, este posibil ca acest fapt să fi avut loc la începutul secolului al XVI-lea, când se dezvoltă localitatea Râmnicu-Sărat (Slam Râmnic), de care a trebuit să se deosebească[13].

Mircea cel Bătrân s-a stins din viaţă la Argeş şi a fost adus cu mare alai la ctitoria sa de la Cozia, aşa după cum i-a fost voia. Despre acest funest eveniment, aflăm dintr-o cronică sârbească: „Anul 6926 [1418] s-a pristăvit [a murit] marele voievod al Ungro-Vlahiei, Io Mircea, ianuarie 31“[14] şi cronica lui Axentie Uricariul, în care stă scris: „Murit-au Mircea Vodă în domnie şi l-au îngropat la Mânăstirea de la Cozia“[15]. Trupul domnitorului a fost înhumat în pronaosul Coziei, la 4 februarie 1418, într-un sarcofag de piatră alcătuit după modelul celor apusene.

Domnia lui Mircea cel Bătrân rămâne importantă, în primul rând prin inaugurarea cu succes a strategiei de a-i împiedica pe sultani să-şi impună administraţia directă la nord de Dunăre şi să oprească, pentru un timp, expansiunea otomană în ţările române. El este domnitorul care şi-a împletit destinul cu Vâlcea, lăsând în urma lui mărturii care au creat o identitate acestor locuri, pe care le-a înscris în istoria românilor.

Sursa: «Mircea cel Bătrân – mare voievod şi domn», autor Florin Epure, articol din capitolul «Evul mediu»/ Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010. Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea. Peste 10.600 cititori în online, la http://www.istorielocala.ro/…/175-mircea-cel-b%C4%83tr%C3%A…

www.bibliotecivalcene.ro

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *