Cele 5 peşteri secrete şi 2 avene din Munţii de deasupra Mălaiei

Nu există ceva mai frumos în România. Nu îl poţi defini altfel decât „ţinutul cascadelor”, ţinutul peşterilor, ţinutul României frumoase. Locul unde, aşa cum am mai scris, Dumnezeu a creat a 8-a zi.

Aceasta este Mălaia, de departe cea mai frumoasă localitate a României, născută din ruperi de ape, din pânze care şerpuiesc pe munţi, din vâltoarea cerului, având cele mai sălbatice şi mai impresionante peisaje. Este un adevărat paradis al apelor, este locul de unde nu mai vrei vreodată să pleci sau unde vrei să revii mereu şi mereu.

România frumoasă şi-a pus blazon şi a construit una din fortificaţiile cereşti chiar aici, în Mălaia, unde turismul nu are egal.

La Mălaia, dacă Dumnezeu ar fi ştiut că are o zi de odihnă pe săptămână, aici ar fi ales, cu siguranţă, să rămână. Pentru că nicăieri altundeva fagii nu valsează cu brazii aşa cum o fac la Brădişor, nicăieri nu se văd măruntaiele pământului ca prin apele limpezi ale Latoriţei. La Mălaia, când intri, trebuie să închizi ochii şi să laşi celelalte simţuri să se afirme. Aşa vei auzi obuzele din tranşeele cu „Pe aici nu se trece”, vei simţi aroma cimbrişorului, răcoarea ultimelor zăpezi topite, sângeriul bujorului de pe platou, vei distinge talanga oii şi apele gălăgioase ale pâraielor care se aruncă adolescentin în Lotrul domesticit în două lacuri de acumulare.

În suita comorilor carpatice româneşti cu potentate atribute carstice, judeţul Vâlcea are onoarea să înregimenteze două spinări montane ce excelează din acest punct de vedere: Buila-Vânturariţa şi Târnovu, aşezate de o parte şi de alta a culmii înalte a Căpăţânii.  Alături de superlativul Pietrei Craiului şi de alte bijuterii calcaroase, cum ar fi  Culmea Oslea (Munţii Vâlcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedinţilor sau unele părţi ale Banatului Montan şi Apusenilor, cele două masive inedite ale Olteniei Montane îşi etalează pitorescul, sălbăticia şi abrupturile grandioase într-o adevărată reprezentaţie de gală, atât pentru cei care le străbat cărările, cât şi pentru turiştii care le pot intui povârnişurile de la depărtare. Cu referire strictă la Târnovu, această intruziune calcaroasă se situează în nordul unităţii principale a Munţilor Căpăţânii, tălăzuind, cu înălţimi de peste 1800 metri, văile adiacente ale Latoriţei şi Repedea. 

Cu inaltimi de peste 1800 metri, Masivul Tarnovu se afla intre Vaile Repedea si Latorita, in nordul Muntilor Capatanii (vezi schita zonei).

 

 

schita zonei

 

In iulie 1982, o echipa a clubului (Stefan si Iuliana Andreescu, Gigi Chiriloi, Victor Ursan, Valentin Beloiu, Mircea Vladulescu, Florin Bostina, Cristina Purza, Cornel Belecciu) intreprinde o prima cercetare, descoperind si cartand cinci pesteri si doua avene; galeriile subterane cumuleaza 181 metri lungime totala si 71 metri denivelare totala.

Peştera L 1 (numar de catalog 2040/7). 21,5 metri lungime, +11 metri denivelare. Este situata in imediata apropiere a potecii punct albastru, Saua Negovanu – Ciungetu (vezi si harta de la pagina 56), la baza coltilor stancosi ai Pietrei Tarnovului, la 1620 metri altitudine. Cavitatea, descoperita si cartata de Valentin Beloiu, Florin Bostina si Cornel Belecciu, este dezvoltata pe o fisura verticala a pachetului de calcare si poate fi explorata prin ramonaj. Nu are concretiuni (harta 1).

                                                                                                                                                                                                     1 Pestera L 1

Avenul L 2 (2040/8), 30 metri lungime, -17 metri denivelare (harta 2). Descoperit de Valentin Beloiu. A trebuit decolmatata intrarea, acoperita de bolovani; deschiderea de 1 x 0,5 metri este greu de observat, fiind situata la baza unui colt de calcar, la circa 50 de metri de Varful Pietrei Tarnovului. Avenul este situat la circa 1875 metri altitudine si se dezvolta pe o fisura cu latime de 0,2-0,5 metri (harta 2). Cartare: Valentin Beloiu, Florin Bostina, Cornel Belecciu.

2 Avenul L 2

Avenul L 3 (2040/9), 36,8 metri dezvoltare, denivelare 27,5 (-26; +1,5) metri. Situat chiar pe poteca de creasta punct rosu, stana Gropita – Ciungetu, avenul este amintit in ghidul lui Nae Popescu, Muntii Capatanii, colectia Muntii Nostri, numarul 15, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1977. Altitudinile golurilor subterane au fost determinate dupa harta din acest ghid.
Deschiderea (harta 3) de 1,5 x 1,8 metri a acestui tub de presiune in spirala este situata la 1850 metri altitudine. Datorita asezarii precum si unei legende despre niste comori care ar fi fost ascunse intr-o pestera din zona, avenul a fost partial coborat de ciobanii de la stanele din jur, cu ajutorul unui cablu de otel legat de un bustean intepenit in gura verticalei. Unii trecatori au folosit golul drept cos de gunoi; prizele si fundul lui sunt acoperite de cioburi. Cartare: Mircea Vladulescu, Cornel Belecciu.

 

 

3 Avenul L 3