Deputatul Vasile Cocos se declară îngrijorat cu privire la afirmațiile ministrului Citu, in cazul programului „Prima Casa”

Deputatul PSD, Vasile Cocos, se declară surprins, cu privire la poziția ministrului de Finanțe, in cazul programului Prima Casa.

„Este îngrijorător cel puțin pentru multi romani acest anunț al domnului Citu. Vorbim de un program care a ajutat mii de români, de tineri sa achiziționeze o locuință. Un program adresat clasei mijlocii, pentru tinerii salariați, este unul „neinteresant” se pare pentru domnul ministru. Vorbim și de un program care a impulsionat industria de construcții și nu doar, un program care a scos Romania din criza anului 2009″, spune deputatul vâlcean.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că o serie de programe, printre care și „Prima Casă” se afla în analiză în acest moment pentru a putea vedea dacă au adus sau nu plusvaloare.

Prima Casă se află binențeles pe această listă de programe (aflate în analiză -n.r.). Nu a fost nevoie (de bani la rectificare pentru „Prima Casă” -n.r.). Programele rămân. Doar facem o analiză. După ce facem o analiză, voi vedea care va mai rămâne în picioare sau nu”, a declarat Florin Cîțu.

„În trei ani de zile, am văzut toate proiectele PSD și nu cred că a existat un proiect PSD care să-mi fi stârnit interesul așa de mult încât să-l folosesc. Nici acest proiect nu va fi interesant pentru noi”, a declarat liberalul.

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *