4 noi domenii schiabile în PUG staţiunii Voineasa
Un număr de 4 noi domenii schiabile sunt incluse în Planul Urbanistic General al Staţiunii Voineasa, pe lângă o dezvoltare amplă ce punctelor Vidra, Obârşia, Mănăileasa şi Voineasa, plan care va fi supus aprobării în această vară.
„Este vorba de domeniile schiabile – Puru, Mirăruţi, Ştefanu, Muntinu – Cărbunele, pârtii care vor completa harta turistică a staţiunii Voineasa. Asta în paralel cu dezvoltarea urbanistică a zonei riverane lacului Vidra şi a Obârşiei Lotrului. Depinde foarte mult şi de Romsilva, în ceea ce priveşte limitele de intravilan. Cert este că aici vorbim de o dezvoltare pentru următorii 8 ani, într-o relaţie cu Mălaia, Vaideeniul şi Gorjul”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.
În următoarea perioadă, un complex de bungalouri urmează să fie ridicat pe malul drept al Lotrului în zona staţiunii Obârşia Lotrului, la care se adaugă alte noi 8 construcţii.
„Semnale sunt ca Transalpina să fie circulabilă de Paşte, pentru că în acea minivacanţă deja foarte mulţi turişti şi-au anunţat prezenţa aici, la noi la munte”, a mai adăugat Gabriel Năstasescu.
În prezent, în staţiunea Voineasa funcţionează domeniul Transalpina Ski Resort, unde se poate schia încă, estimările arată că până la 1 mai, încă va fi zăpadă pe pârtii.
AP
