Agroturismul în codrii de aramă din Dealul Bobriceştilor – Suteşti

În următorii ani, dealurile Bobriceştiului vor deveni povestea selectă a agroturismului din Suteşti.

„Sunt cereri pentru pensiuni, iar primăria se va implica în amenajarea zonei. Da, aşa cum se ştie, este de departe una din cele mai frumoase zone din Vâlcea, unde o pădure neatinsă de om a reuşit să-şi păstreze farmecul de sute de ani. În primă fază vom amenaja, fără a ştirbi din măreţia acestei zone, un loc pentru picnic, dar mergem pe varianta elegantă, europeană, unde să nu bubuie muzica, să existe un bun simţ al celui care doreşte să iasă la iarbă verde. Ulterior, funcţie de cererile pentru a dezvolta turistic această zonă, vom vedea cum poate Primăria să sprijine această latură”, spune Carmen Lixandru, primarul din Suteşti.

Autorităţile locale doresc investitori în zonă, dar investitori care să respecte geografia terenului, să conserve stilul arhitectural şi tradiţiile.

Carmen generic„Se spune de prea multe ori că Transilvania este cea mai frumoasă regiune a României. Nu contestă nimeni că Transilvania are locuri minunate, dar Oltenia, în zonele montane şi de dealuri, are poate locuri de care puţină lume a auzit, nu au fost mediatizate. Şi astfel, istoria şi natura au lucrat în taină pentru a construi cu adevărat ceva de excepţie. Una din aceste zone este Bobriceştiul”, mai spune Carmen.

Nu, nimeni nu a auzit de aşa ceva până la ora asta. Dar de azi, pot spune eu, personal, că am ales locul de unde curcubeele s-au înălţat la cer, de unde parcă prima biserică a lumii s-a închinat devenirii. Este ceva ce poate nimeni nu mai credea că există.

În aceste pagini am scris de Firijba, de zeci de cătune aflate pe margini de dealuri, uitate sub nucii albi ai Vâlcii, dar descoperirea purităţii de la Bobriceşti depăşeşte orice închipuire, orice scris pe zapis, pe ţidulă sau pe foaie.

La Suteşti este o comoară. Este locul unde omul a pus piciorul nu pe lună, este locul unde omul a pus piciorul în paradis.

La mijlocul secolului al XIX-lea, un anume Iosif Bobric, se spune, pădurar ajuns la Vâlcea, a găsit comoara. Chiar într-o pădure. Cum?

Drumeţul care calcă printre castelele de căpiţe de fân pe drumul lung al Suteştilor ajunge în locul unde Pesceana se preschimbă în doamnă şi păşeşte apăsat spre est. Aici, drumul o
coteşte spre stânga şi ajunge la buza dealului. Deasupra, pădurea, o pădure deasă, o boltă de frunze de octombrie, frunze speriate de vremea ce va să vie, ascunde de fapt poarta astrală a omenirii.

padure SutestiPentru că, doar la un kilometru de mers prin pădure, te opreşti ca într-un vis. Ajungi în Olimp fără să vrei. Te ştergi la ochi şi îţi vine să plângi. Aşa ceva nu există. Trei case, trei monade, trei picturi ale secolului trecut, trei case din poveste stau în mijloc de pădure. Casele Bobriceştilor. Aici a rămas Bobric, aici au trăit urmaşii lui, aici s-a ţesut o uriaşă istorie. Aici sunt marginea şi începutul lumii.

În anii ’60, în acest loc a venit un călugăr. Un fost preot care a trăit zece ani de temniţă grea în timpul lui Dej şi care, după ce a ieşit, nu a mai găsit nimic din familie – părinţi morţi, fosta nevastă măritată la Craiova cu un activist PMR. S-a călugărit şi a fugit de lume, mai întâi în acest rai pământean. Aici a trăit până târziu în anii ’90. În acestă insulă liberă de timpul nostru.

Sunt trei case superbe, doar una locuită, una cu două odăi, cu cerdac. Restul e linişte, e pădure, e poezie, este o mare de frumos aici, în mijlocul cosmosului românesc. Unde se aude şi pasul greierului, şi bătutul din aripi al fluturelui.

Ei, da, acum pot spune cu mâna pe Biblie. Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România, iar eu sunt fericitul care a pus mâna pe potirul Graal al acestui judeţ. Este şi la Suteşti, pe dealul Bobriceştilor, într-o pădure de aramă, într-o poveste de toamnă.

Mihai IONESCU

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *