25 de pături cu vatelină, perne şi alimente oferite de senatorul PNL, Bulacu, sinistraţilor de la Goleşti

Gest impresionant al senatorul PNL de Vâlcea, Romulus Bulacu, pe care l-am aflat pe surse, omul nedorind publicitate pe această temă. Bulacu nu a stat pe gânduri când a aflat de la drama familiilor de la Goleşti(Blidari) şi imediat în dimineaţa zilei de 29 martie s-a deplasat împreună cu o echipă tehnică de la S.C. Minet în zonă.

A fost complet afectat de nenorocirea care s-a abătut pe capul oamenilor şi pe loc a trimis de la Minet, un număr de 25 de pături, mai multe perne şi a făcut o listă cu alimente pentru familiile care au fost evacuate. S-a interesat de locul unde vor fi cazaţi, de medicamentele de care au nevoie şi de plata cheltuielilor de transport. Acesta a mai spus că salariul său de senator de pe luna aprilie va fi donat familiilor din Blidari

„Nu poţi să nu rămâi insensibil la drama acestor familii. Ştiu despre alunecările de la Blidari de cel puţin 8 ani, de când eram vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi veneam împreună cu prefectul Ungureanu. Şi atunci ca şi acum rezonăm cu drama acestor oameni. Nu e timp de vorbe, e timpul pentru acţiune. Aceşti oameni trebuie ajutaţi şi apoi vom vedea care sunt cauzele mai târziu. Mă voi ocupa personal în comisia pe care o conduc să vedem cum pot fi stopate fenomenele de eroziune ale solului în zonele populate”, spune senatorul liberal de Vâlcea.

Acesta este cunoscut pentru implicarea sa în asemenea situaţii. Împreună cu conducerea partidului, la Alunu au constituit un grup de ajutor pentru sinistraţi prin donaţii în partid la nivel naţional şi au găsit şi o casă de avocatură prin care au acţionat în instanţă SNLO/CET pentru modul cum au gestionat halda de steril….cerând daune consistente pentru casele distruse.

Credeţi ce am scris mai sus????

Vă recomand să nu. Ar fi ideal dar nu avem parte decât de logoree. Parlamentarul liberal de care am pomenit este doar un băgător de seamă care a descoperit Goleştiul pe hartă şi a făcut o excursie pe 29 martie în zonă şi a scris ceva pe pagina de Facebook. Adică o frecţie, aşa cum a făcut şi la Alunu şi la Voineasa. Asemenea parlamentari nu ne reprezintă pe noi, d-apoi pe oamenii loviţi de nenorociri…

Din păcate, trebuie precizat că materialul este un pamflet. Ce bine ar fi fost să nu fie aşa…

de Senator CAŢO Romulus

 

 

Loading...

One comment

  • Cecile C.

    Pentru acest mizilic , necunoscutul politician ar trebui sa nu faca atita vilva. La cit cistiga el
    numai din Parlament putea sa aiba decenta si sa faca o donatie proportionala cu leafa lunara.
    Dar asa se intimpla cind doar mimezi actele de caritate. Cel putin individul face ceva. Ce se
    intimpla cu pleiada de parlamentari valceni care dorm in front?
    La urmatoarele alegeri , valcenii trebuie sa aleaga oameni nu nevertebrate.
    Nu intereseaza pe niciunul dintre necunoscutii parlamentari , situatia sinistratilor de la Alunu
    si Golesti , fapt ce le arata duplicitatea. In campanie , toti promit iar cind au ocazia se dau loviti, fapt
    ce le demonstreaza caracterul infect. Pacat de toti cei care s-au lasat luati de val si au pus stampila pe niste indivizi lipsiti de omenie.
    Lacomia , bato vina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *