16 poduri noi în comuna Goleşti

 

În cursul acestui an, administraţia locală din comuna Goleşti are în program construcţia a nu mai puţin de 16 poduri. Datorită inundaţiilor şi alunecărilor de teren, localitatea a fost puternic afectată, astfel, fiind urgent nevoie de construcţia acestora, dar şi refacere de drumuri, construcţii gabioane.

„Din fondul de intervenţii, în satul Blidari – Valea Caselor a fost construit un pod dalat, cu gabioane şi cu refacerea drumului. În satul Aldeşti, de asemenea, un pod dalat, la Valea lui Negru, vizavi de DN 7. În punctul Branişte se lucrează la gabioane şi la un prag de fund. În satul Popeşti, la podul dalat, facem o reabilitare, în urma calamităţilor de anul trecut. Tot în satul sunt doi kilometri de drum asfaltaţi şi peste un kilometru de rigole betonate, precum şi podeţe. Toate aceste lucrări vor fi finalizate în maxim 30 de zile.

După data de 15 mai vom demara lucrările la un alt pod dalat, în satul Drăgăneşti, cătunul Prisaca şi 200 de metri de drum balastat şi rigole, iar în satul Tulei – Câmpeni, în punctul Ruginoasa, vor mai fi încă două podeţe tubulare. Începând din această săptămână, cu beneficiarii de ajutor social, vom curăţa opt kilometri de rigole betonate şi vom mătura şi curăţa pantele de nisip, iar din luna iunie, vom face pietruirea a 11 sate şi trei cătune”, a declarat edilul Gheorghe Şerban.

Primarul are pregătită documentaţia pentru accesarea de fonduri europene, pentru asfaltarea a 10 kilometri de drum, în satele Popeşti, Giurgiuveni, Vătăşeşti, Drăgăneşti şi Coasta.

Claudia POPA

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *